„În primul trimestru al anului 2016 vorbeam de un deficit la bugetul de pensii de 912 milioane de euro, iar acum, în primul trimestru din 2018, vorbim de un deficit la bugetul de pensii de 397,5 milioane de euro. Deci, din start, este o reducere cu 56,4%. Se colectează mai bine. De ce am pornit cu acest transfer al contribuţiilor? (…) Cu certitudine dacă nu făceam acest lucru, poate nu acum, dar peste câţiva ani, sistemul de pensii nu mai era sustenabil, pentru că nu poţi să mergi cu deficitul la infinit. Şi atunci am luat acestă măsură”, a precizat Vasilescu la România TV. 

Aceasta a subliniat că în noua lege a pensiilor va mai apărea o măsură care va reduce total deficitul la fondul de pensii, scrie adevărul.ro

„Şi încă o măsură pe care o să o vedeţi şi care va apărea în Legea pensiilor. Am estimat că vom reduce total deficitul la fondul de pensii. Garantam de fiecare dată, încă de anul trecut, că în momentul în care vom face transferul contribuţiilor se va reduce deficitul pe fondul de pensii. În cifre stăm mai bine decât am estimat noi, este minus 56,4% şi noi estimasem minus 50%. Deci se întâmplă în acest moment, pur şi simplu pentru milioanele acelea de angajaţi care nu aveau contribuţii plătite încep deja să se vireze banii şi asta înseamnă că nu mai trebuie să vină statul să pluseze pe bugetul asigurărilor sociale, pentru că se încasează mai bine”, a adăugat ministrul. 

„Legea pensiilor nu va mulţumi pe toată lumea”  

De altfel, ministrul Muncii a anunţat că de la 1 iulie punctul de pensie creşte la 1.100 de lei, iar pensia minimă la ajunge la 640 de lei, în timp ce Legea pensiilor va fi finalizată în cel mult o lună şi va intra în dezbatere publică.

„Într-o lună vom scoate Legea pensiilor în dezbatere publică şi atunci va fi un val de declaraţii pe legea respectivă. Probabil că nu vom mulţumi pe toată lumea. (…) Este clar că în momentul în care va apărea legea vor fi dezbateri furtunoase pe ea, dar nu trebuie să uităm că am pornit de la un principiu: pensiile să crească şi să asigure un trai decent pensionarilor din România. Aşa cum sunt pensiile la ora actuală, din păcate, sunt foarte multe persoane în risc de sărăcie şi de excluziune socială. Iată, de la 1 iulie punctul de pensie creşte de la 1.000 de lei la 1.100 de lei, evident că trebuie schimbaţi fluturaşii şi, de asemenea, avem pensia minimă care creşte de la 520 de lei la 640 de lei, exact cum scrie în programul de guvernare”, a spus Olguţa Vasilescu. 

 

Întrebată câte pagini are noua Lege a pensiilor, ministrul Muncii a răspuns : „Are multe”. „Nu vreau să vă dau niciun fel de detalii, pentru că am păţit-o la Legea salarizării când am comunicat ceea ce făceam noi în minister şi am mai ajuns şi la Finanţe şi a ajuns un pic hăcuită. (…) Nu vrem nici să creştem foarte mult aşteptările pensionarilor, dar îi asigur că tot ceea ce este omeneşte posibil să facem vom face în această lege a pensiilor pentru ei, deoarece cu toţii suntem conştienţi că sunt la limita sărăciei”, a adăugat şeful de la Muncă. 

Nu se vor modifica pensiile speciale ale cadrelor militare 

Ministrul Muncii a reiterat că în campania electorală s-a promis doar creşterea punctului de pensie etapizat, până la 1.775 de lei în anul 2020, nu şi o Lege a pensiilor, însă ulterior, din cauza proceselor pierdute de Casa Naţională de Pensii, s-a decis această modificare legislativă. 

„Toţi pensionarii trebuie să ştie că noi am promis în campania electorală creşterea punctului de pensie etapizat, până la 1.775 de lei cât va fi în anul 2020. Noi nu am promis o lege a pensiilor, dar de anul trecut, când am văzut că sunt foarte multe inechităţi şi pierdem procese pe banda rulantă, Casa Naţională de Pensii, am hotărât să facem această modificare legislativă. Legea va apărea în curând, vom veni cu o formulă de calcul şi cu o lege în ansamblu, dar ea va sta într-o perioadă de dezbatere publică suficient de mult, astfel încât să auzim toate părerile pe această lege. (…) Vreau să le transmit pensionarilor că noi nu lucrăm decât la Legea pensiilor pe bază de contributivitate, celelalte pensii sunt pe alte case naţionale de pensii, care aparţin de Ministerul de Interne sau de cel al Apărării. Noi nu avem deloc prerogative acolo. Suntem pe finalizare cu calculele. Am vrut să fim foarte exacţi, având în vedere că este o lege care se va aplica foarte mulţi ani înainte şi încercăm să reducem foarte multe dintre inechităţi. Una dintre ele era chiar aceasta: au fost persoane care au avut un salariu, dar pe lângă salariu au avut şi alte bonificaţii, pentru care la vremea respectivă au plătit contribuţii şi care din păcate nu li s-au luat în calcul la pensie”, a mai spus Olguţa Vasilescu. 

Pilonul II va deveni opţional   În ceea ce priveşte Pilonul II de pensii, ministrul a reiterat că acesta va deveni opţional, cei care contribuie în prezent la pensiile private obligatorii urmând să afle în vară „care sunt avantajele şi care sunt o parte din dezavantaje”.   „Ne-am hotărât ceea ce vrem să facem cu Pilonul II de pensii şi este ceea ce am comunicat de anul trecut: să fie opţional acest Pilon II. Fără doar şi poate această variantă este bătută în cuie.  (…) Sigur pe perioada verii veţi vedea o prezentare foarte clară vizavi de Pilonul II de pensii, ce înseamnă, care sunt avantajele, care sunt o parte din dezavantaje”, a spus Vasilescu, dând asigurări că „nu va fi naţionalizat Pilonul II de pensii” .