Lia Olguța Vasilescu s-a dezlănțuit. Fostul ministru al Muncii a început ofensiva totală la urnele de vot. Aceasta a făcut un anunț dinamită pentru Klaus Iohannis.
Vicepreşedintele PSD Lia Olguţa Vasilescu a declarat duminică la ieşirea din secţia de votare că a votat la alegerile pentru Parlamentul European pentru a trimite patrioţi la Bruxelles şi pentru eliminarea dublului standard, însă a refuzat să voteze pentru referendum.
„Am votat pentru a trimite patrioţi în Parlamentul European, pentru eliminarea dublului standard, pentru ca şi românilor să le fie permis ceea e permis în celelalte ţări din UE şi să fie interzis şi în România ceea ce este interzis şi în celelalte ţări. Cred că azi foarte mulţi români se vor prezenta la vot, îi aşteptăm pe toţi, pentru că e un vot foarte important pentru noi”, a spus Olguţa Vasilescu, anunță Agerpres.
Vicepreşedintele PSD, care în secţia de votare nu a ridicat şi buletinele de vot pentru referendum, a declarat că preşedintele Klaus Iohannis nu a fost în stare să explice întrebările.
„În ceea ce priveşte referendumul, nu am votat. Refuz să particip la o mascaradă, cu atât mai mult că cel care a promovat acest referendum nu a fost în stare să explice întrebările”, a mai afirmat Vasilescu.
Vicepreşedintele PSD a declarat că se aşteaptă ca duminică să se înregistreze o prezenţă bună la vot.
Olguţa Vasilescu a votat la o secţie de votare amenajată în incita Liceului CFR din Craiova, unde a venit însoţită de fiul său, soţul ei, Claudiu Manda, şi fiul acestuia.