Olguța Vasilescu se declară dezamagită de deciziile ministrului Muncii privind pensia minimă.

„Ceri prea mult de la ea. Noua lege a pensiilor rezolva problema asta, dar vor sa o abroge…”, au fost cuvintele postate de Olguța Vasilescu pe pagina sa de facebook, acesta fiind un răspuns la rândurile scrise de consilierul Cristian Vasilcoiu.

Vasilcoiu consideră că pensia minimă o au cei care au muncit pe un salariu minim, nu cei care nu au contribuit la stat.

„Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunțat, de la Guvern, înghețarea pensiei minime la 704 lei.
In opinia ei această pensie este primită de cei care nu au contribuit. Cat habarnism dus la rang de artă.
In realitate, pensie minima au și cei care au muncit toata viata pe salariul minim, au și cei care au muncit în agricultură, au și cei care au vechime cuprinsă între 10 și 15 ani. O provoc pe ea sa descopere de ce!

Pe cine s-a răzbunat V. Alexandru?! Pe cei 966.234 beneficiari ai pensiei minime!”, este mesajul postat pe facebook de Cristian Vasilcoiu.

 

Care sunt soluțiile

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru a precizat că cuantumul pensiei minime în 2020 este la nivelul din acest an este 704 lei, iar Guvernul căută soluţii pentru ca situaţia să nu rămână astfel.

„Cu privire la pensia minimă, în acest moment, plafonul este acelaşi din anul anterior, aprecierea noastră a fost că în raport cu presiunea pe bugetul pe 2020 cuantumul trebuie să rămână acelaşi, vorbim de 704 lei. Este vorba despre pensiile celor care nu au cotizat în sistemul de pensii şi pentru care statul găseşte, totuşi, îndreptăţit, să acorde o sumă pentru acoperirea, e adevărat, insuficientă pentru nevoile acestor oameni. Principiul pe care-l aplicăm în ceea ce priveşte sumele prevăzute pentru pensii, aşa cum cunoaşteţi, se axează pe contributivitate.