‘Categoric, în acest moment, pentru că nu a ieşit să spună ‘nu respect decizia Curţii Constituţionale’ nu există un motiv de suspendare. Dar, dacă termenul nu va fi rezonabil şi nu va aplica această decizie a Curţii, atunci cu certitudine va fi posibilă o suspendare pe încălcarea Constituţiei’.(…) Sigur o să luăm o decizie. Aşteptăm să mai cugete domnul preşedinte Iohannis, pentru că vedem că mai greu cugetă dumnealui, să prezinte o decizie într-un timp rezonabil. Aşteptăm ca dumnealui să se pronunţe într-un timp rezonabil şi, dacă nu o va face, abia în acel moment vom lua o decizie. Preşedintele României se poate suspenda în măsura în care încalcă prevederile Constituţiei. Este motiv clar de suspendare. Nu este luată nicio decizie până acum în cadrul coaliţiei de guvernare sau a Partidului Social Democrat,’ a explicat Olguţa Vasilescu.

Ea s-a arătat’ îngrijorată’ de faptul că preşedintele ‘citeşte mai greu’, în contextul în care are de citit săptămânal de la Parlament, ‘sute sau chiar mii de pagini’.

‘De la Ludovic al 14-lea încoace eu nu am mai auzit în lumea civilizată să vină un conducător de stat să spună ‘statul sunt eu’. Nimeni nu a avut curajul să spună ceea ce a spus preşedintele astăzi. O replică chiar iresponsabilă din punctul meu de vedere. De asemenea, să spui că nu există stat paralel, pot să îi dau eu un exemplu de stat paralel domnului Klaus Iohannis şi vizavi de infractori şi de tot ceea ce a susţinut domnia sa astăzi.(…) Vreau să îi transmit domnului Klaus Iohannis că nu poţi să îi amputezi ceva ce nu are. Pentru că, dacă ne uităm în Constituţia României, o să vedem că nu are niciun rol în ceea ce priveşte revocarea procurorilor. Dumnealui doar trebuie să constate o procedură, dacă procedura a fost îndeplinită legal sau nu. Acest lucru ne-a explicat Curtea Constituţională în peste 100 de pagini. Şi, sigur, domnul Iohannis pricepe mai greu, citeşte mai greu. Încep să fiu îngrijorată pentru că îmi dau seama că în fiecare săptămână Parlamentul României transmite la preşedinţie câteva zeci de legi pe care dumnealui trebuie să le contrasemneze şi să le trimită la promulgare. Adică, dacă spune că n-a putut să citească această motivare a Curţii Constituţionale într-o săptămână, atunci mă gândesc cum poate să citească sute sau poate chiar mii de pagini în fiecare săptămână, ceea ce îi transmite Parlamentul’, a mai spus ministrul Muncii.

 

Aceasta a reamintit de referendumul pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, când Curtea Constituţională a hotărât că acesta nu este suspendat, decizie care ‘nu ne-a plăcut absolut deloc’, dar a fost respectată.

‘Să ne întoarcem puţin în timp, înainte de dosarul lui Liviu Dragnea care a fost făcut exact pentru acel referendum. S-au prezentat opt milioane de oameni la vot, mai mult decât a luat preşedintele Klaus Iohannis şi cred că întreaga clasă politică la un loc. A fost suspendat cu scor la fel de uriaş, 90%, şi cu toate astea a venit Curtea Constituţională şi a spus, printr-o erată, că nu este suspendat preşedintele României. Sigur, ne-am văicărit, am suferit, ne-am dat cu capul de pereţi absolut toţi care participasem al acel referendum, nu doar clasa politică, ci şi oamenii simpli care până la urmă au ieşit din casă să voteze ceva. Dar am respectat această decizie a Curţii Constituţionale. Cu toţii am înghiţit în sec şi am spus asta este, a decis Curtea Constituţională, un organism fundamental al statului român, mergem mai departe. Toată Uniunea Europeană la vremea respectivă a spus: trebuie să respectaţi decizia Curţii Constituţionale. Nu mai este la fel de vocală. Este foarte adevărat, dar încă nu a încălcat preşedintele această decizie a Curţii Constituţionale. Să presupunem că într-adevar domnul Klaus Iohannis citeşte mai greu, poate are nevoie şi de explicaţii, poate are nevoie să-i şi deseneze consilierii lui la Cotroceni ca să priceapă mai bine şi mai repede despre ce este vorba, dar cu certitudine, aşa cum noi am respectat o decizie a Curţii care nu ne-a plăcut absolut deloc, aşa va trebui să facă şi Klaus Iohannis, pentru că suntem într-o democraţie şi ne place să credem cu toţii că măcar la nivelul preşedintelui României se va respecta o decizie a Curţii Constituţionale, aceeaşi Curte care l-a învestit pe domnia sa cu mandatul de preşedinte. Atunci când am făcut noi acel referendum de suspendare a preşedintelui a fost o decizie a Parlamentului luată într-un număr extrem de mare şi Curtea Constituţională ne-a răspuns textual că nu există nicio încălcare a Constituţiei de către preşedintele de la acea vreme, Traian Băsescu. În acest caz, fiind vorba de decizia Curţii Constituţionale care nu se respectă eu cred că e un caz flagrant de încălcare a Constituţiei României, dar eu nu cred că preşedintele Klaus Iohannis se va juca, aşa cum a făcut din păcate de multe ori de când este în acest mandat, cu un lucru atât de important’, a subliniat Lia Olguţa Vasilescu.

 

Curtea Constituţională a României (CCR) a publicat săptămâna trecută motivarea deciziei prin care a stabilit că preşedintele României urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al DNA, fiind constatată existenţa unui conflict juridic de natură constituţională generat de refuzul şefului statului de a da curs propunerii de revocare formulată de ministrul Justiţiei.

Preşedintele României urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al DNA, fiind constatată existenţa unui conflict juridic de natură constituţională generat de refuzul şefului statului de a da curs propunerii de revocare, a decis CCR pe 30 mai.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că a citit motivarea deciziei CCR în cazul procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, însă evaluarea nu este terminată, precizând că, în această etapă, motivarea aduce la suprafaţă mai multe întrebări decât clarificări.

‘Am citit motivarea deciziei Curţii. Ca să nu apară, aşa, o confuzie în spaţiul public: am spus de prima dată când m-aţi întrebat că voi citi această motivare până o înţeleg foarte bine. Deci, mai avem un pic de citit. Însă, citind această motivare, au apărut câteva chestiuni care m-au făcut să evaluez demersul într-o nouă lumină. În această etapă, recunosc că motivarea aduce la suprafaţă mai multe întrebări decât clarificări, dar o aprofundare ulterioară ne duce mai aproape de adevăr. Vom vedea!’, a afirmat şeful statului, la Palatul Cotroceni, după întâlnirea cu membrii delegaţiei Comisiei de la Veneţia.

Potrivit lui Iohannis, PSD încearcă de ‘o bună vreme să amputeze puterile preşedintelui’.

 

‘Un partid, PSD, încearcă să amputeze puterile preşedintelui României. De ce? Fiindcă preşedintele României, actualul preşedinte al României, evident că are în multe privinţe altă părere decât majoritatea pesedistă din Parlament. Am văzut această dorinţă, prima dată vă amintiţi, probabil, când s-a modificat Legea ANCOM, unde preşedintele a fost scos din procedura de numire a preşedintelui ANCOM. A continuat discuţia chiar când s-au discutat Legile Justiţiei, unde puterea preşedintelui a fost diminuată faţă de situaţia anterioară din legile care au fost în vigoare. Şi atunci se pune întrebarea: nu cumva aceste legi au fost modificate şi pentru a diminua puterea preşedintelui? Deci este clar că PSD încearcă cu toate mijloacele de care dispune să diminueze puterea preşedintelui. Din păcate, decizia Curţii Constituţionale vine exact în aceeaşi linie şi în aceeaşi logică de diminuare a rolului preşedintelui în procedura de demitere a unui înalt procuror. Şi de aici apar întrebările’, a completat el.

Şeful statului a opinat că din motivare apare şi o întrebare cu privire la statutul procurorilor.

‘Dacă citim motivarea, se pune întrebarea: care mai este statutul procurorilor în România? După această decizie mai sunt procurorii independenţi, aşa cum ni-i dorim ca să fie eficienţi, de exemplu, în lupta anticorupţie? Sau sunt duşi procurorii mai degrabă în subordinea ministrului Justiţiei decât sub autoritatea ministrului Justiţiei, aşa cum scrie în Constituţie? Este o întrebare la care trebuie să răspundem. O altă întrebare care, evident, se pune în acelaşi context: avem un nou superministru al Justiţiei?’, a indicat Iohannis.

El a susţinut că un referendum ar putea fi, eventual, finalul acestei dezbateri.

‘Am văzut, din nefericire, ce lucruri discutabile pot ieşi dintr-o dezbatere prost condusă şi netransparentă cum a fost dezbaterea pe Legile Justiţiei din Parlament. Aşa ceva mai mult încurcă lucrurile decât să le clarifice. Nu! Este nevoie de o dezbatere largă, este nevoie de o discuţie cu toţi, absolut toţi actorii interesaţi şi poate este nevoie, sigur, la sfârşit, ca poporul român să-şi spună părerea. Poate este nevoie de clarificări în Constituţie chiar, poate este nevoie de o clarificare în Constituţie, poate trebuie să gândim dacă lucrurile, arhitectura statului este bine gândită sau dacă trebuie introduse noi mecanisme care ne garantează că nu ne îndepărtăm de la valorile democratice, poate este nevoie să discutăm ce fel de persoane pot fi chemate la conducerea statului, poate revenim la discuţia pe care am pornit-o în toamna lui 2016 şi de atunci lucrurile au fost interpretate în fel şi chip’, a susţinut Iohannis.

Preşedintele a spus că urmează să se lămurească, împreună cu juriştii din administraţia sa, cu privire la paşii de urmat în această speţă.

 

‘Trebuie să înţelegeţi că aici nu este vorba de o speţă simplă, este vorba de o speţă foarte complicată, este vorba de o speţă care cu siguranţă va avea influenţe asupra felului cum funcţionează statul român în continuare şi cum interpretăm arhitectura statului în continuare. Nu putem să facem greşeala să aplicăm mecanic anumite lucruri, fiindcă riscul foarte mare care apare aici este să ne găsim într-o situaţie de formă fără fond’, a declarat el.

Totodată, preşedintele Klaus Iohannis a susţinut că social-democraţii s-au grăbit să vorbească despre suspendarea sa din funcţie în contextul luării unei decizii cu privire la procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, adăugând că nu ia în calcul un astfel de demers pentru că nu există temei.

‘Cred că se grăbesc un pic pesediştii. Eu nici nu am afirmat în vreun fel ce voi face în perioada imediat următoare, decât să citesc cu atenţie decizia şi motivarea (n.r. – CCR în cazul Kovesi) şi să văd cum putem să formulăm demersuri care ne dau răspunsuri pertinente la întrebările care apar de acolo. Unii politicieni s-au grăbit să dea în spaţiul public cu suspendarea. Repet, nu va exista nicio suspendare, fiindcă nu există temei pentru suspendare. Iar dacă unii pesedişti se trezesc vorbind de suspendare doar aşa, să pară mai interesanţi la televizor, este problema dumnealor’, a declarat Iohannis.