Dacă până acum Olivia Steer s-a abținut a se exprima cu privire la epidemia de coronavirus, cea care a stârnit numeroase controverse publice prin faptul că îi îndeamnă pe români să nu se vaccineze avut o reacție de condamnare a măsurilor de restricţie luate de autorități.
Astfel, fosta vedetă Pro Tv vorbește despre măsurile impuse în starea de urgență ca despre un genocid și infracțiuni contra umanității ”în vremuri complicate”.
”Ca simplă licențiată în drept, vreau să vă rețin, cîteva clipe, atenția cu privire la elementele constitutive ale infracțiunii de genocid și contra umanității, infracțiune prevăzută în Codul Penal, art. 438.
În vremuri complicate, vine vremea să cunoaștem legea. Pentru că, doar raportindu-ne la litera ei, vom ieși cu fața și mîinile curate din teribilele încercări, prin care trecem cu toții.
– Genocidul –
Art. 438.
(1) Săvârșirea, în scopul de a distruge, în întregime sau în parte, un grup național, etnic, rasial sau religios, a uneia dintre următoarele fapte:
a) uciderea de membri ai grupului;
b) vătămarea integrității fizice sau mintale a unor membri ai grupului;
c) supunerea grupului la condiții de existență de natură să ducă la distrugerea fizică, totală sau parțială, a acestuia;
d) impunerea de măsuri vizând împiedicarea nașterilor în cadrul grupului;
e) transferul forțat de copii aparținând unui grup în alt grup, se pedepsește cu detențiune pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) sunt săvârșite în timp de război, pedeapsa este detențiunea pe viață.
(3) Înțelegerea în vederea săvârșirii infracțiunii de genocid se pedepsește cu închisoarea de la 5 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(4) Incitarea la săvârșirea infracțiunii de genocid, comisă în mod direct, în public, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Ar ajuta mult UN SHARE cu două mîini, în timp ce te gîndești pe îndelete și la art. 290, Cod de Procedură Penală:
„(1) Denunțul este încunoștințarea făcută de către o persoană fizică sau juridică despre săvârșirea unei infracțiuni.”
(2) Denunțul se poate face numai personal, dispozițiile art. 289 alin. (2), (4) – (6) și (8) – (10) aplicându-se în mod corespunzător”, a scris Olivia Steer pe Facebook.