O emisiune comună de bonduri, limitată în timp și mărime, realizată doar pentru a reduce datoria publică a statelor membre ale zonei euro sub 60% din PIB este o propunere pe care comisarul european pentru afaceri economice, Olli Rehn, a anuntat ca o agreaza pentru ieșirea din impasul financiar.
Propunerea a fost inițiată de consultanți independenți germani si implică punerea în comun a datoriilor în exces, înt-un fond de răscumpărare, de către țările care au depășit pragul de 60% din PIB prevăzut de regulile zonei euro.
„Nu aș amesteca-o cu procedura eurobondurilor, dar o consider o propunere inteligentă, posibil de realizat și de perspectivă”, a declarat Olli Rehn la Parlamentul European în cadrul unei audieri privind euro-obligațiunile.
Emiterea de obligațiuni comune ale zonei euro, care să împartă riscul împrumuturilor între toate statele membre, nu a fost până acum acceptată. Principalul opozant rămâne Germania, în condițiile în care o astfel de procedură ar însemna subvenționarea indirectă, de către țările cu situații financiare stabile, a costurilor împrumuturilor publice pentru state care nu mai reușesc să atragă acum finanțare decât la dobânzi uriașe. O astfel de „socializare” a riscurilor și costurilor contravine în prezent principiilor Tratatului de la Maastricht, care stipulează că nicio țară nu poate răspunde pentru datoriile altei țări.
Modificarea Tratatului ar fi necesară cu siguranță în două dintre cele trei variante supuse în prezent dezbaterii publice pentru emiterea obligațiunilor comune (Bonduri de Stabilitate). Potrivit comisarului Olli Rehn, prima opțiune ar echivala substituirea totală a emisiunilor de titluri guvernamentale cu Bonduri de Stabilitate, care ar fi garantate în comun de toate statele din zona euro. „O astfel de variantă ar asigura foarte eficient beneficiile unui bond comun. O piață foarte mare, omogenă și lichidă s-ar crea, oferind sistemului financiar global o oază de siguranță, comparabilă cu cea a titlurilor de stat americane”, susține Rehn, precizând însă că măsurile ar trebui acompaniate de o disciplină bugetară foarte dură, dar și de o „integrare economică, financiară și politică semnificativ mai mare”. O „integrare” de acest gen, implicând renunțarea la mai multe atribute ale suveranității statelor, nu ar fi însă compatibilă cu Tratatul de la Maastricht, care ar trebui modificat.
Cea de-a doua abordare presupune garantarea comună a bondurilor, însă acestea ar înlocui doar o anumită parte din finanțarea datoriilor naționale. Ca urmare, piața titlurilor guvernamentale din zona euro va fi formată din două părți: Bondurile de Stabilitate, până la un anumit nivel din PIB, și titlurile guvernamentale, emise și garantate la nivel național. „Emisiunile comune ar avea un risc redus de credit, cu randamente probabil apropiate celor corespunzătoare bondurilor guvernamentale cu rating triplu A. În schimb, bondurile naționale ar avea un risc mai mare de credit și vor fi mai puțin lichide, iar costurile corespunzător mai mari”, susține Rehn. În opinia sa, și pentru această variantă apar probleme de conformitate cu Tratatul de la Maastricht.
În fine, cea de-a treia variantă implică o substituire parțială a emisiunilor naționale de titluri cu Bonduri de Stabilitate, acoperite cu cu câteva garanții, dar nu de către toate statele în comun. Diferența față de cea de-a doua variantă este că statele membre vor rămâne responsabile fiecare pentru partea sa de Bonduri de Stabilitate emise, ca și pentru răscumpărarea titlurilor de stat naționale.