Olli Rehn: „Spania ar putea beneficia de un an în plus pentru echilibrarea finanţelor sale publice”

Comisia Europeană este ''pregătită să prelungească cu un an, până în 2014, perioada în care Spania trebuie să îşi atingă obiectivele bugetare'', a anunţat miercuri vicepreşedintele CE Olli Rehn, responsabil pentru afaceri economice şi monetare şi euro.

O decizie în acest sens le va reveni statelor membre, reunite în cadrul Consiliului Afaceri Economice şi Monetare (ECOFIN).
Într-o conferinţă de presă după prezentarea recomandărilor privind reformele economice şi măsurile bugetare din ţările membre pentru a consolida stabilitatea financiară şi a stimula creşterea economică, Rehn a salutat reformele iniţiate deja de Madrid, în special ‘reforma pieţei forţei de muncă şi a procedurilor bugetare’, precum şi eforturile pentru recapitalizarea sectorului bancar spaniol. El a subliniat că aceste reforme pot conduce la reducerea dezechilibrelor economice din Spania, cu condiţia ca ţara să reuşească să ţină sub control cheltuielile de la nivelul regiunilor.

”Spania trebuie să ne prezinte un plan bugetar solid pentru 2013-2014 pentru a continua pe drumul asanării finanţelor sale, iar în acest caz Comisia este pregătită să prelungească cu un an perioada în care Spania trebuie să îşi atingă obiectivele bugetare”, a menţionat vicepreşedintele CE.

Totuşi, o decizie de acest fel în cadrul Consiliului ECOFIN este dificilă, în condiţiile în care Belgia şi Olanda nu au putut beneficia de aceeaşi clemenţă şi au fost nevoite să adopte măsuri drastice pentru a-şi respecta angajamentele.

Consiliul ECOFIN a acceptat deja modificarea obiectivului de reducere a deficitului bugetar al Spaniei pentru acest an, de la 4,4% din PIB la 5,3% din PIB.

În anul 2011, deficitul bugetar al Spaniei a fost de 8,9% din PIB, faţă de 6% din PIB cât era obiectivul stabilit iniţial de autorităţile de la Madrid.
Sursa: Agerpres