Scandalul dintre acționarii Oltchim ar fi interesant dacă nu ar fi vorba de o companie atât de mare, de soarta a 3.000 de angajați și de sume de ordinul miliardelor pe care le plătim cu toții. În situația de față însă, disensiunile dintre acționari ar trebui să dispară și să lase loc celor mai bune decizii pentru combinatul chimic vâlcean.
Problemele sunt vechi de zece ani, de când statul român a vrut să privatizeze pentru prima oară Oltchim. Petro-Crabo-Chem (PCC) SE, companie poloneză cu același profil, actualmente înregistrată în Germania, a fost interesată de privatizare și a început să cumpere acțiuni din piață. A ajuns, după o investiție de circa 50 milioane dolari, să dețină un pachet de 12,87% din capitalul social (în prezent, pachetul este de 12,15%).
Combinatul nu a fost însă privatizat, iar rezultatele au devenit între timp negative. Minoritarii cer un plan de restructurare şi eficientizare a afacerii, inclusiv privatizare, în virtutea dreptului pe care îl au ca acționar semnificativ. Majoritarul, adică Ministerul Economiei, care deține 54,79% din capitalul social, vine cu soluții de redresare prin reprezentantul său, adică prin conducerea combinatului, pe care le aprobă oricum, fiind majoritar. Din păcate, soluțiile de până acum nu au dat roade.
Acuze reciproce între acționari
Să începem cu acuzațiile pe care acționarii și le aduc. Directorul general al Oltchim, Constantin Roibu, a acuzat PCC de încercare de preluare ostilă a combinatului, de blocarea activității cu scopul închiderii și falimentării, de intenția de a scoate de pe piață afacerea vâlceană. De cealaltă parte, minoritarii acuză conducerea de incompetență și de manipulare a opiniei publice.
Partea cea mai vizibilă a războiului este cea din presă. În timp ce comunicatele și declarațiile conducerii Oltchim sunt preluate de majoritatea publicațiilor, PCC a început să plătească spațiu publicitar pentru a-și face auzită vocea. Pare ciudat în acest caz ca PCC să acuze conducerea combinatului de manipulare. „Din păcate, nu am avut altă soluție decât să plătim spațiu, publicitar, altfel nu ne lua nimeni în considerare opinia“, spune Wojciech Zaremba, Business Development Director la PCC.
„În anul 2007, când PCC a preluat 1% din pachetul de acțiuni de pe bursă, valoarea Oltchim depășea un miliard de euro. Ca urmare a acțiunilor duse în stilul securisto-comunist al fostei securități poloneze, au adus valoarea Oltchim sub 20 milioane euro“, spunea, în august 2010, Constantin Roibu. Nu comentăm stilul șefului Oltchim de a face acuzații, însă în ceea ce privește scăderea capitalizării bursiere a companiei este greu de crezut că un acționar minoritar ar fi putut manipula atât de ușor sute sau mii de investitori. Capitalizarea bursieră reprezintă valoarea de piață a unei companii, respectiv prețul pe care un investitor de pe piața de capital este dispus să îl plătească pentru o acțiune.
Valoarea unei companii însă nu este neapărat reflectată de capitalizare; chiar dacă prețul titlurilor libere la tranzacționare scade, suma pe care ar trebui să o plătească un investitor atunci când cumpără un pachet semnificativ de la acționarul majoritar se calculează în funcție de rezultatele financiare și de active.
Patru tentative eșuate de privatizare
Problema Oltchim este situația financiară, de care acționarii minoritari nu pot fi acuzați. Combinatul înregistrează pierderi din 2007, ajungând la un total negativ de peste 750 milioane lei în ultimii patru ani. Îngrijorătoare este și situația datoriilor totale ale companiei, care au ajuns la aproape 2,3 miliarde lei.
În mod normal, indiferent de declarațiile PCC, o companie pe pierderi de patru ani și cu datorii cât aproape dublul cifrei de afaceri (1,3 miliarde lei anul trecut) ar fi deja în insolvență sau în faliment, iar acționarul majoritar ar căuta parteneri pentru redresare.
Nicio bancă nu oferă credit unei societăți cu pierderi atât de mari decât la prețuri exorbitante și cu garanții pe măsură. Diferența apare însă atunci când este vorba de statul român și care reprezintă în sine un garant.
Statul român a avut patru tentative de privatizare a combinatului până acum, dar niciuna nu a reușit. Momentan, soluția găsită pentru redresarea afacerii a fost achiziționarea rafinăriei Arpechim, unul dintre principalii furnizori de materie primă ai Oltchim. Arpechim a fost cumpărată de la OMV Petrom în urmă cu un an, contra sumei de 13 milioane euro. Operațiunea de asigurare a materiei prime pare logică, dar să nu uităm că dacă Arpechim era profitabilă, probabil că Petrom nu ar fi ­vândut-o­ (dacă nu era cumpărată de Oltchim, alternativa era închiderea). Și, conform declarațiilor PCC, investiția necesară pentru eficientizarea Arpechim (adică majorarea capacității de producție) este prea mare pentru a fi rentabilă.
Pe lista de monitorizare a FMI
Ce propune PCC? Un parteneriat cu statul român, care poate rămâne și acționar majoritar, prin care să pornească un program real de restructurare. „Dacă unim producția PCC cu cea a Oltchim, ajungem la o cotă de piață comparabilă cu cea a Shell, Bayer sau BASF, iar aceasta este singura modalitate de a rezista în fața competiției din Orient sau din Asia“, spune Wojciech Zaremba, care adaugă că produsele celor două companii se completează foarte bine.
Indiferent de ce se va întâmpla, statul român trebuie să schimbe actuala situație. Oltchim este una dintre companiile monitorizate de pe lista FMI, societăți care trebuie restructurate, vândute sau închise. Dacă PCC va fi sau nu implicată nici nu contează, mai importantă este salvarea combinatului și a celor peste 3.000 de angajați. Ar fi bine ca statul să și înțeleagă acest lucru.