Activitatea Oltchim va fi redusă temporar, începând de luni 29 iulie, timp de două luni, 'din motive economice şi tehnologice', iar 715 angajaţi ai societăţii vor fi trimişi în şomaj cu indemnizaţie compensatorie de 80% din salariul de bază, a anunţat, vineri, într-un comunicat remis Bursei de Valori Bucureşti, administratorul special al societăţii.
Potrivit anunţului, reducerea temporară a activităţii societăţii în perioada 29 iulie – 8 septembrie 2013 este cauzată de lipsa de materii prime, de capitalul de lucru şi de funcţionarea la capacitate redusă a unor instalaţii.
De asemenea, în această perioadă vor fi suspendate contractele individuale de muncă pentru aproximativ 715 angajaţi din cadrul Oltchim, activul din Râmnicu Vâlcea. În compensaţie, aceştia vor beneficia de o indemnizaţie de 80% din salariul de bază avut la data de 28 iulie 2013.
Conform comunicatului citat, în intervalul menţionat, va fi redus programul de lucru de la cinci la patru zile pe săptămână pentru angajaţii aparţinând Direcţiei Petrochimice a Oltchim.
Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea se află în procedură de insolvenţă din ianuarie 2013 şi era propus pentru a fi privatizat până în luna iunie a acestui an. În prezent, combinatul funcţionează la 27% capacitate.
Memorandumul cu privire la intrarea în insolvenţă a SC Oltchim SA a fost aprobat de Guvern în data de 23 ianuarie 2013. Administratorul judiciar provizoriu nominalizat pentru Oltchim este consorţiul format din Rominsolv SPRL şi BDO Business Restructuring RPRL. AGERPRES