Potrivit Bloomberg, Mikhelson, cotat cu o avere de 16,8 mld. dolari, mai are de agonisit 400 de mil. dolari până la a-l depăşi pe Usmanov. Afacerea care l-a adus pe podium este achiziţia unui pachet de 57,5% din acţiunile celei mai mari companii petrochimice din Estul Europei, Sibur Holding. Miliardarul a plătit mai puţin de 4 mld. dolari fostului proprietar, gigantul Gazprom, într-o serie de tranzacţii ce s-au derulat între decembrie 2010 şi decembrie 2011. Acum acţiunile sale valorează 7 mld. dolari, iar Sibur l-ar putea îmbogăţi şi mai mult în viitorul apropiat.
În urmă cu 10 ani, Sibur era o subsidiară plină de datorii a Gazprom, o gaură neagră. Astăzi, compania ce produce peste 2.000 de produse diferite, de la gaze la plastic, se pregăteşte de o listare publică iniţială. „Având în vedere poziţia de monopol din industria petrochimică şi planificata majorare a producţiei, cotăm Sibur la o valoare de 12 mld. dolari. Îar în următorii cinci ani, capitalizarea companiei se va dubla sau tripla”, arată Alexander Osin, economist şef la compania de investiţii Finam Management din Moscova.
Deşi este mult mai mare ca Oltchim-ul românesc (o cifră de afaceri de cca. 120 mil. euro în primele şase luni ale acestui an), Sibur activează pe aceeaşi piaţă şi în condiţii similare. În 2011, ruşii au obţinut un profit net de 1,9 mld. dolari la o venituri de 7,7 mld. şi au înregistrat datorii de 2,1 mld. dolari. Deşi Finam Management consideră că profitabilitatea Sibur ar putea fi afectată de o eventuală decizie a guvernului de la Moscova de a regulariza profiturile companiilor ce au monopol, perspectivele sunt excelente, iar cererea pentru produsele companiei va creşte în special pe pieţele în dezvoltare. „Sibur este o companie foarte bună, care a ieşit din criză într-o perioadă foarte scurtă. Cred că are un potenţial de creştere foarte mare”, a spus Leonid Mikhelson.
Oltchimul Rusiei produce un nou miliardar de top
22 august 2012, 11:22
Ultima modificare în 22 august 2012, 14:22
Leonid Mikhelson, miliardarul care controlează cel mai mare producător privat de gaz din Rusia, este foarte aproape de a deveni cel mai bogat om din Estul Europei. El a devenit al doilea cel mai bogat om din Rusia, după Alişer Usmanov, după achiziţionarea pachetului majoritat al companiei petrochimice Sibur, un fel de Oltchim al Rusiei.
Etichete:
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- La loc comanda! Pentru aceeași casă vom plăti două asigurări
- BNR: Producția industrială scade ușor, iar construcțiile cresc pentru că e sezonul lor
- Poliţia Rutieră verifică autoturismele înmatriculate în străinătate
- Cât mai costă să cumperi o fermă în România
- FMI şi Banca Mondială se aşteaptă la creşterea preţurilor la alimente, dar nu la o criză
- Wizz Air transferă temporar operaţiunile de pe Aeroportul din Târgu Mureş pe Aeroportul Internaţional Cluj Napoca
- Garanti Bank finanţează până la 90% din valoarea sumelor cuvenite beneficiarilor de subvenţii europene pe suprafaţă
- Dovada că se poate: Ultimul CAP din România face profit de milioane de euro
- BNR: Blocajul financiar îşi va menţine influenţa nefavorabilă în construcţii
- Moody’s: soluţionarea problemelor cu care se confruntă ţările de la periferia zonei euro va dura mai mulţi ani