Bogdanm "Băncile îşi regândesc strategiile de funding în contextul reducerii semnificative a fluxurilor de capital, al unei dezintermendieri coordonate pe care o vedem la un nivel încă scăzut de economisire şi pentru a asigura, în aceste condiţii, accesul la resurse pe termen mediu şi lung pentru a fluidiza un mecanism de finanţare nerambursabilă care, până în acest moment, a eşuat. Există formule disponibile. Trebuie să ne gândim dacă în pregătirea exerciţiului financiar european 2014 – 2020 nu ar fi oportună derularea unora dintre fondurile europene, acelea destinate sectorului privat, prin intermediul băncilor mai curând decât prin intermediul administraţiei publice. Poate fi una dintre soluţii atât pentru încurajarea activităţii de creditare, cât şi pentru interesul public major al absorbirii fondurilor europene", a explicat Olteanu, potrivit Agerpres.
Potrivit acestuia, lipsesc mecanismele sofisticate de intervenţie, de restructurare care merg dincolo de o reeşalonare sau de alte lucruri directe de primă instanţă. El a precizat, în acest sens, că astfel de mecanisme sofisticate de salvare ar putea funcţiona în cazul Hidroelectrica şi Oltchim.
‘Există posibilitatea ca, în cel puţin două cazuri, asemenea mecanisme sofisticate de salvare să funcţioneze, paradoxal, în sectorul public. Vreau să marchez contribuţia deja derulată de câteva din băncile din România în procesele de restructurare în curs, de la Hidrolelectrica şi Oltchim. Sperăm să se finalizeze ambele proceduri cât mai repede şi, în momentul acelei finalizări, cu siguranţă va veni şi momentul laudelor şi al individualizării laudelor. Într-o perioadă în care băncile sunt reţinute în a da credite, în care companiile sunt reţinute în a lua credite, vânătoarea de vrăjitoare şi afirmaţiile fără acoperire sunt de natură să ducă la o reducere pe mai departe a creditării. Acesta este un lucru care trebuie asumat. Dacă vrem îl facem, dacă nu, nu şi considerăm relansarea creditării o prioritate", a spus viceguvernatorul BNR.