Pețitoarea secolului XXI se numeşte Umbrella for Two, prima - deocamdată şi singura - agenție de matchmaking din România specializată pe zona de business
Pentru că muncesc în neştire, sute de manageri de top, şefi de departamente şi executivi, bancheri, brokeri, avocaţi etc., uită de multe ori să se ocupe şi de sufletele lor şi ajung să se trezească singuri la o vârstă la care devine din ce în ce mai greu să-şi găsească un partener de viaţă care să corespundă aşteptărilor tot mai mari pe care le au (să aibă acelaşi statut socio-profesional, aceleaşi pasiuni, valori, credinţe etc.).
În ajutorul lor sare Oana Totora, unul dintre fondatorii Umbrella for Two, primul birou de matchmaking care foloseşte principiul de „head and heart hunting“ („vânătoare de creiere şi de inimi“) deschis în 2010 în România. Experiența pe care a căpătat-o în domeniul resurselor umane în anii în care a lucrat ca headhunter (vâna creiere pentru corporaţii), s-a dovedit a fi foarte folositoare în momentul în care s-a hotărât să pună bazele propriei sale companii unde „vânează“ parteneri pentru corporatiştii sau antreprenorii care nu mai au nici timp, nici răbdare să o facă pe cont propriu. Ideea afacerii i-a venit chiar din mediul în care lucra. „E greu să menţii un echilibru între viaţa profesională şi cea personală. Mulţi cunoscuţi aveau dificultăţi în a-şi găsi perechea (…) prietena mea cea mai bună, care lucra în zona financiar-bancară, îşi căuta de ceva vreme un partener şi permanent întreba în cercul nostru de prieteni dacă nu mai ştim pe nimeni“, povesteşte Oana Totora. Aşa şi-a dat seama de existenţa unei nişe neacoperite şi a creat „un serviciu la care noi am apela. Practic, am importat un concept de business care este o rutină în ţările dezvoltate şi l-am adaptat la expertiza noastră anterioară. Am dus recrutarea profesională în zona de recrutare personală şi sentimentală“.
Afacerea care a pornit dintr-un grup de trei prietene, continuă Oana Totora, are acum o echipă de „patru persoane implicate direct în business, plus furnizorii care ne ajută (externalizarea serviciilor financiare, de PR, de IT)“.
O agenţie de matchmaking poate câștiga între 10 și 24 de clienți noi pe lună
În cifre, businessul Umbrella for Two a crescut, de la an la an, cu cel puțin 20%, cifra de afaceri făcută publică de Totora fiind estimată la 80.000 de euro în 2013. Spre deosebire de o agenţie matrimonială clasică, UmbrellaforTwo nu se limitează la căutarea potenţialilor parteneri doar în baza de date proprie, ci merge „la vânătoare“ de inimi şi prin oraş – „(…) nu aşteptăm să ne intre persoana pe uşă, ci ieşim noi şi o căutăm şi o atragem special pentru cineva anume“, spune fondatoarea Umbrella. Bilanţul primilor trei ani e mulţumitor: până acum, s-au născut şi patru copii ai unor cupluri formate prin intermediul agenţiei ei. Contractul de membru cu agenţia este confidenţial – la baza de date au acces doar consultanţii agenţiei, nu şi clienţii -, iar matchmakingul se face în mai multe etape. Mai întâi, afaceristul decis să-şi găsească sufletul pereche trece printr-un interviu „de cunoaştere“ unde îşi exprimă preferinţele, gusturile şi aspiraţiile, urmează o prezentare video, asistenţă în realizarea profilului persoanei potrivite şi, ulterior, un număr de recomandări garantate ale potenţialilor parteneri. Odată luată o decizie de ambele părţi, urmează proba de foc – prima întâlnire, care este organizată tot de agenţie. „În peste 80% din cazuri clientul spune după prima întâlnire dacă persoana este sau nu un potențial partener de viață“, precizează Oana Totora.
Clienţii provin din zona corporate, antreprenorială şi profesii liberale, iar, pentru a fi avuţi în vedere atunci când apare cineva cu care, în teorie, ar fi compatibili, plătesc de la 250 de euro la câteva mii de euro, „în funcţie de cât de uşor e de identificat un anumit profil, de complexitatea lui, de ce eforturi trebuie să întreprindem noi“, explică Totora.
Dacă e să vorbească, în general, despre piaţa locală de dating (englezism adoptat fără rezerve, până când se va găsi o formulare autohtonă), managerul Umbrella spune că „nu am ajuns încă la nivelul la care conceptul este ceva uzual în piaţă“. Diferenţele sunt mari, în special în ceea ce priveşte valoarea la care sunt cotate serviciile de acest gen. Pentru comparaţie, majoritatea americanilor plătesc cel puţin 2.000 de euro pe an pe servicii de matchmaking. Dar Oana Totora vrea să speculeze din plin avantajul primului venit: „Ne asumăm rolul de trendsetter. Vrem să creştem partea de heart hunting şi să dezvoltăm şi zona de coaching relațional, care vine ca o parte consultativă în business“, spune matchmakerul.
Logica pieţei spune că pionierii unui domeniu de business au un mare avantaj şi un mare dezavantaj. Avantajul e că nu au concurenţă. Dezavantajul e că trebuie să educe piaţa, mai ales că încă mai sunt destui români cărora le e jenă să apeleze la asemenea servicii. Dar promotorii nişei în România sunt optimişti şi cred că vor avea tot mai mult de lucru. O piaţă de desfacere de un milion de potenţiali clienţi, cât este numărul persoanelor necăsătorite, divorţate sau văduve, potrivit Recensământului României din 2011, nu e deloc de ignorant. Nici chiar atunci când nişa este cea a segmentului de business.
CIFRE:
800 venitul minim lunar, în euro, al clientului Umbrella for Two
35% ocupă poziţii de middle şi top management în firme
58% nu au fost căsătoriţi niciodată, iar 41% sunt divorţaţi
65% dintre clienţi sunt femei, iar 35% sunt bărbaţi