OMD Mangalia a anunțat că cei mai mulți hotelieri din sudul litoralului s-au plâns de numărul mare al controalelor din partea instituţiilor statului. Verificările au cauzat „blocaje financiare şi dificultăţi în relaţia cu turiştii”, conform Organizaţiei de Management al Destinaţiei (OMD) Mangalia.
Sesizările agenţilor economici au fost preluate de prefectul judeţului pentru a fi transmise guvernanţilor.
„Agenţii economici din staţiunile turistice din sudul litoralului, reuniţi în şedinţa anuală a Organizaţiei de Management al Destinaţiei Mangalia, au reclamat numărul mare de controale din partea instituţiilor statului, pe parcursul sezonului estival, recent încheiat, fapt ce a cauzat blocaje financiare şi dificultăţi în relaţia cu turiştii”, se arată într-un comunicat de presă transmis de OMD Mangalia.
OMD Mangalia a vorbit despre un număr de 50 de controale
Conform datelor, în cele 60 de zile de sezon estival, s-au primit aproape 50 de controale din partea organelor de control abilitate. Prefectul Constanţei a preluat toate sesizările agenţilor economici. Acesta a dat asigurări că va transmite nemulţumirile acestora, reprezentanţilor din Guvernul României.
La şedinţa OMD Mangalia, reprezentanţii administraţiei locale au prezentat stadiul lucrărilor de modernizare din fiecare staţiune, precum şi proiectele care urmează să fie finanţate din fonduri europene sau guvernamentale.
Se dorește extinderea sezonului estival
Cu aceeaşi ocazie, s-a discutat despre extinderea sezonului estival şi atragerea unui număr cât mai mare de turişti, prin dezvoltarea Aeroportului Tuzla.
Potrivit OMD Mangalia, alte teme de discuţie au vizat extinderea plajelor. Se mai are în vedere și fluidizarea transportului către sudul litoralului. În acest sens, deputatul Marian Cruşoveanu a menţionat că au intrat în linie dreaptă mai multe proiecte la Ministerul Transportului şi Infrastructurii.
Acestea vor demara cel mai probabil în 2024. Este vizat Alternativa Techirghiol, cu termen de finalizare 36 luni. Mai este avut în vedere modernizarea unui drum judeţean care ajunge pe litoral, prin zona Albeşti. Este vorba de realizarea unor lucrări majore de infrastructură la Eforie Nord (pasaje, tuneluri) care vor fluidiza traficul rutier, în sezonul estival.
Guvernul va ține cont de dorințele hotelierilor
La rândul său, deputatul Bogdan Huţucă a explicat că Guvernul a ţinut cont de doleanţele Federaţiilor şi Patronatelor din turism. El a menționat că voucherele în HORECA se vor menţine şi anul viitor.
În urmă cu câteva zile s-a anunțat modernizarea Portului Constanța. Atunci, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a explicat că proiectul va primi fonduri în valoare de 1,5 miliarde de lei. Banii urmează să fie folosiți în scopul extinderii, modernizării și reabilitării infrastructurii, mai precis a drumurilor şi pasajelor din port.