Detalii de ultimă oră făcute publice de către Cristian Terheș! Cunoscutul europarlamentar vorbeşte din nou despre problemele de sănătate ce afectează populaţia globului şi modul în care autorităţile tratează subiectul, acum că pandemia de COVID-19 începe să devină un subiect în planul al doilea.
Europarlamentarul român Cristian Terheș trage un semnal de alarmă cu privire la „morţile subite” ce au loc peste tot prin lume şi la motivele invocate de autorităţi pentru a le justifica.
Cristian Terheș: A scăzut rata nașterilor peste tot în lume, a crescut tare numărul de cazuri de boli autoimune
Terheș atrage atenţia că a crescut numărul bolilor autoimune, la nivelul întregului glob. Înainte, toate decesele erau puse pe seama COVID-19, iar acum experţii au ajuns să spună că nu ştiu cauzele pentru care mor oamenii, a mai afirmat eurodeputatul român.
„Excesul de mortalitate este doar un efect empiric pe care-l constatăm cu toții, dar pe lânga asta, a scăzut rata nașterilor peste tot în lume, a crescut tare numărul de cazuri de boli autoimune – miocardite, pericardite, hepatita autoimună etc.
În acest caz, întrebarea se pune care e cauza. La momentul în care a început pandemia, fiecare deces era, potrivit presei și a politicului, din cauza COVID.
Acum, experții spun că nu se știe cauza pentru care mor oamenii. Hai să ne uităm inapoi! Am văzut articole în Marea Britanie potrivit cărora a crescut numărul de decese din cauza ceaiului, incredibil!”, a declarat Cristian Terheș pentru România TV.
Poziţia României în UE
Europarlamentarul s-a arătat deranjat şi de modul în care România este privită şi se comportă la nivel european, influenţa ţării noastre în UE fiind aproape zero, potrivit lui Terheș.
„Când vine vorba despre politica mare, noi nu contam. Unii vor să ne facă să nu contăm, dar nici noi nu ne implicăm, nu batem cu pumnul în masă când ar trebui”, a afirmat Cristian Terheș.
„Ni s-a spus, avem nevoie de o economie de piață. Da, e bună, problema e următoarea”
Recent, europarlamentarul a fost invitat şi în cadrul podcastului difuzat pe canalul de YouTube al EVZ Capital.
Cu această ocazie, Cristian Terheș a atras atenţia că taxa de solidaritate impusă companiilor nu ar rezolva nimic în România. Dimpotrivă, problemele din sistem s-ar putea agrava și riscă să ducă economia într-o criză majoră datorită scumpirilor în lanț.
„Nouă de 30 de ani ni s-a spus, avem nevoie de o economie de piață. Da, e bună, problema e următoarea: economia de piață îți funcționează câtă vreme tu ai un stat care îți produce drumuri, canalizare și curent electric. (…)
Dacă suprataxezi profitul firmelor, nu ai rezolvat nimic. Scumpirea se va transmite în întreg lanțul economic. La modul cum e România, are nevoie de o implicare activă a statului. Dar cum e situația asta, e anormal.
Pe de o parte ai niște firme care-ți fac foarte mulți bani ca urmare a speculei, și ai o țară întreagă, întreaga economie care suferă. Ăștia vin acum și spun să mărească salariul minim la 3000 de lei. Cu ce folos?”, a afirmat Cristian Terheș.