Conform Wikipedia, 1984 este „un roman politic scris de George Orwell în 1948 şi tipărit în 1949. Acţiunea romanului are loc într-un viitor distopic şi prezintă o parte din viaţa intelectualului Winston Smith sub opresiunea guvernului totalitarist al Oceaniei. 1984 a imprimat foarte mulţi termeni şi idei în cultura contemporană, şi mai ales în limba engleză, de exemplu Fratele cel Mare, dubla gândire, poliţia gândirii, ingşoc”.
În anul de graţie 2011, 1984 este numărul unui ordin al Ministerului Finanţelor Publice privind stabilirea criteriilor pentru condiţionarea înregistrării în scopuri de TVA a contribuabililor care îşi încep activitatea.
Este un ordin aparent stufos, care stabileşte controlul documentar şi mai apoi faptic al locaţiei în care un contribuabil doreşte să îşi desfăşoare activitatea ca şi condiţie pentru înregistrarea ca plătitor de TVA, deci ca şi condiţie pentru începerea activităţii. În mod evident, acest ordin va duce la creşterea costurilor de administrare (inspectori care vor trebui să consume timp pentru a face analiza documentară, inspectori care să facă controlul faptic), dar şi întârzierea procesului de înregistrare a noilor companii cu aproximativ 15 zile (teoretic, trebuie să vedem dacă şi practic). Fratele cel Mare de la Gardă te va vizita dinainte să îţi începi efectiv activitatea… O fi bine, o fi rău? Teoretic, rău nu are cum să fie, practic însă, controlul faptic nu este supus unor criterii obiective, aşa cum se întâmplă cu cel documentar. Există deci riscul subiectivismului, ceea ce întotdeauna a încurajat corupţia.
În primul rând, să înţelegem de ce a apărut Ordinul 1984/2011. Răspunsul este simplu: din dorinţa MFP de a stăvili evaziunea în domeniul TVA, nivelul de fraudă fiind unul uriaş. Sunt companii care se înregistrează ca plătitori de TVA, emit facturi cu TVA pe care îl colectează de la cumpărători, după care pur şi simplu dispar (fantome). Astfel de companii sunt de cele mai multe ori înregistrate la sedii fictive, au acţionari şi administratori greu de depistat sau cu identităţi false. Sunt înregistrate, facturează şi încasează sume mari, după care dispar.
MFP vrea ca o astfel de situaţie să înceteze iar acest lucru este lăudabil şi trebuie susţinut. De altfel, am susţinut întotdeuna că trebuiesc instituite măsuri dure împotriva evaziunii, pe care am asemuit-o cu un cancer. Mai mult, în toamna anului 2009 chiar am atras public atenţia Preşedintelui de faptul că evaziunea deja afectează siguranţa naţională.
Este însă Ordinul 1984/2011 o măsură eficientă în combaterea fraudei TVA-ului?
Eu consider că, aşa cum este el formulat în acest moment, acest ordin are o eficienţă limitată. Voi explica în cele ce urmează de ce susţin acest lucru.
În primul rând, pentru că nu se aplică şi companiilor deja înregistrate ca şi plătitori de TVA. Sunt câteva sute de mii de companii deja înregistrate iar printre acestea se ascund deja şi un număr semnificativ de companii fantomă, care deja efectuează evaziunea pe care MFP vrea să o combată. Acestea vor continua să fure TVA-ul nederanjate.
În al doilea rând, pentru că acest ordin se referă strict la prima înregistrare ca plătitor de TVA. În consecinţă, dacă cineva va dori să facă evaziune, îi va fi foarte uşor să ocolească prevederile ordinului, schimbând condiţiile în care societatea a primit înregistrarea (mutare sediului, schimbarea asociaţilor, schimbarea administratorilor, schimbarea obiectului de activitate).
În aceste condiţii, la fel ca şi Registrul operatorilor intracomunitari sau condiţionarea transferului de părţi sociale de lipsa opoziţiei creditorilor timp de 30 zile, măsura apare ca o glumă: bună pentru evazionişti – pentru că poate fi uşor ocolită, proastă pentru investitorii corecţi – pentru că întârzie şi creşte costurile începerii activităţii.
Abordarea MFP este însă una interesantă şi perfect justificată de realitatea crudă a dimensiunii fraudei fiscale şi cred că merită o critică constructivă şi nu distructivă.
Este necesară o condiţionare de către MFP a acordării codului de TVA? Eu cred că răspunsul la această întrebare nu poate fi decât: DA!
Motivul: prin acordarea codului de TVA, MFP dă de fapt agentului economic dreptul de a colecta o taxă de la clienţi. Este normal ca MFP să se asigure că nu lasă banii publici pe mâna unor infractori, al căror principal scop este furtul TVA-ului şi nu neapărat obţinerea unui profit onest.
Cum ar putea această nouă abordare să devină eficientă? Răspunsul rezultă din cele de mai sus, chiar dacă risc să îmi atrag critici vehemente: (i) codul de TVA să fie confirmat pentru toate companiile care îl au deja obţinut şi (ii) orice schimbare a acţionarilor, administratorilor, sediului, obiectului de activitate, să necesite reconfirmarea codului de TVA.
În mod evident, costurile administrative ar fi mai mari, dar cel puţin măsura ar fi eficientă şi ar duce la reducerea semnificativă a fraudei de TVA. În plus, pentru cea mai mare parte a contribuabililor ar putea să se implementeze o reconfirmare automată sau un control strict documentar.
Înainte de a încheia vreau să mai precizez un lucru. Am auzit oficiali care susţin că sunt companii fantomă înregistrate la sedii de avocat. Legea permite înregistrarea de companii la sediul avocatului (aşa cum de altfel este permis în majoritatea statelor UE) doar pentru companiile fără activitate şi doar pentru o perioadă de maxim 1 an. Dacă nu au activitate la sediul avocatului, astfel de companii nu pot avea venituri. Oricum, dacă nu au activitate, nu se justifică nici acordarea codului de TVA, deci sunt de acord ca pentru astfel de shelf companies nu trebuie acordat codul de TVA. Dar nu aici este problema, ci în altă parte.
Gabriel Biriş, Avocat