„Este posibil să fim înaintea unui punct de cotitură ce ar putea fi decisiv, cu trecerea de la o fază pandemică la o fază endemică, cu o imunitate în rândul populaţiei care atinge acum niveluri ridicate”, a declarat ministrul elveţian al Sănătăţii, Alain Berset, în timpul unei conferinţe de presă, conform AFP.
Cu toate acestea, administrația elvețiană a arătat că doreşte să prelungească până la sfârşitul lui martie măsurile luate pentru stăvilirea celui de-al 5-lea val al epidemiei, ca o măsură suplimentară de precauție, cu toate că, în Țara Cantoanelor, rata de imunizare pentru cei peste 20 de ani depăşeşte 90% şi atinge chiar 97% pentru cei peste 80 de ani.
În mod normal, restricțiile se încheiau pe 24 ianuarie.
Izolarea și carantina, tot mai mici
Dar nici cu tulpina Omicron nu e de glumit: în Elveția, 90% dintre contaminări sunt generate de această variantă.
„Omicron este foarte contagios, mai puţin periculos, însă acesta nu este un motiv pentru a lăsa garda jos. Acesta nu este de asemenea un motiv pentru a adopta atitudini alarmiste”, a mai afirmat Berset.
O altă veste bună este aceea că, azi, în timpul şedinţei sale zilnice, Consiliul Federal (guvernul) a decis să reducă durata de izolare a pacienţilor cu COVID-19 de la zece la cinci zile. Pentru a putea ieşi din izolare, persoanele trebuie să nu prezinte niciun simptom timp de 48 de ore, cum este cazul şi în prezent.
Și carantina cazurilor de contact a fost, de asemenea, redusă la cinci zile. Sunt exceptate de la carantină persoanele trecute prin boală sau cele vaccinate cu cel mult patru luni înainte.
Elveţia a decis pe 17 decembrie să permită accesul în interiorul unor instituţii doar persoanelor vaccinate sau celor trecute prin boală, să restrângă numărul de participanţi la reuniuni private, să facă telemunca obligatorie şi să întărească obligativitatea de a purta mască sanitară.
MAE despre restricțiile din Elveția
Pe 10 ianuarie, pe site-ul MAE apărea următoarea precizare:
”Toate persoanele care doresc să călătorească în Elveția, indiferent de țara din care sosesc sau de mijlocul de transport folosit, trebuie să prezinte la intrare rezultatul negativ al unui test PCR, efectuat cu maximum 72 de ore înainte sau al unui test antigen rapid, efectuat cu maximum 24 de ore înainte. Suplimentar, persoanele care nu sunt vaccinate sau care nu au trecut recent prin boală (în ultimele 180 de zile) trebuie să se testeze, pe cheltuială proprie, într-un interval de patru până la șapte zile după sosire.
Rezultatul celui de-al doilea test, de tip PCR sau antigen rapid, trebuie trimis autorității sanitare cantonale. Sunt exceptate persoanele cu vârsta de până la 16 ani, transportatorii, persoanele care tranzitează Elveția fără oprire și cele care călătoresc în Elveția din regiunile de frontieră.
De asemenea, toate persoanele care doresc să intre pe teritoriul Confederației Elvețiene trebuie să își înregistreze, înainte de călătorie, datele de contact prin completarea formularului de înregistrare, și să îl prezinte la trecerea frontierei, în format electronic sau pe hârtie. Sunt exceptați transportatorii, persoanele care tranzitează Elveția fără oprire și cele care călătoresc în Elveția din regiunile de frontieră”.