Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) nu deţine dovezi potrivit cărora virusul variolei maimuţei ar fi suferit mutaţii, a spus luni un cadru executiv al agenţiei sanitare a ONU, adăugând că această boală infecţioasă endemică în vestul şi centrul Africii nu prezintă tendinţa de a se modifica.
OMS: Focarele izbucnite sunt atipice
Rosamund Lewis, directoarea secretariatului anti-variolă, parte din programul de urgenţe al OMS, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că mutaţiile sunt de obicei mai puţine în cazul acestui virus, iar secvenţierea genomică a cazurilor va ajuta la înţelegerea informată a focarului actual.
Cele peste 100 de cazuri suspecte şi confirmate din focarul recent depistat în Europa şi America de Nord nu au fost severe, a precizat şefa unităţii OMS pentru boli emergente şi zoonoze, precum şi director tehnic al departamentului pentru combaterea COVID-19, Maria van Kerkhove.
”Este o situaţie care poate fi ţinută sub control”, a spus ea, potrivit Reuters.
Focarele sunt atipice, potrivit OMS, întrucât apar în ţări unde virusul nu circulă de obicei. Oamenii de ştiinţă încearcă să înţeleagă originea cazurilor şi dacă virusul a suferit vreo modificare.
Risc „foarte scăzut” ca variola maimuței să se răspândească la scară largă
Agenția de sănătate a Uniunii Europene, ECDC, a declarat luni că riscul ca boala să se răspândească la scară largă în rândul populației generale este „foarte scăzut”, deși este ridicat pentru anumite grupuri.
„Cele mai multe dintre cazurile actuale au prezentat simptome ușoare ale bolii, iar pentru populația generală, probabilitatea de răspândire este foarte scăzută”, a declarat Andrea Ammon, directorul Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC), într-un comunicat.
Boala nu are tratament, dar simptomele dispar în câteva săptămâni
Până la data de 21 mai, Organizația Mondială a Sănătății a primit rapoarte cu privire la 92 de cazuri de variola maimuței confirmate în laborator și 28 de cazuri suspecte din 12 țări în care boala nu este endemică, inclusiv mai multe națiuni europene, Statele Unite, Australia și Canada.
Simptomele variolei maimuței includ febră, dureri musculare, ganglioni limfatici umflați, frisoane, epuizare și o erupție asemănătoare cu varicela pe mâini și pe față.
Nu există tratament, dar simptomele dispar de obicei după două până la patru săptămâni. Boala este considerată endemică în 11 națiuni africane.