OMS avertizează. Europa se află într-un moment decisiv în lupta anti-COVID

Un oficial al Organizației Mondiale a Sănătății a avertizat că Europa intră într-un moment decisiv în lupta împotriva coronavirusului, odată cu creșterea numărului de cazuri, începutul anului școlar și sosirea toamnei.

Este timpul să nu mai „urmărim himere” și să luăm decizii dure pentru a-i proteja pe cei mai vulnerabili și a ține tinerii la școală, chiar dacă aceasta înseamnă acceptarea sacrificiilor inevitabile, a declarat directorul Situațiilor de urgență de la OMS, Michael Ryan, este scris pe levif.be

„Europa intră într-un anotimp în care oamenii vor începe să revină în spațiile interioare. Presiunea infecției va crește”, a spus Ryan în timpul unei conferințe de presă virtuale. Va trebui să se facă compromisuri pentru a-i menține atât pe cei mai tineri, cât și pe cei mai în vârstă în viața socială, a subliniat el. „Singura modalitate este ca adulții să mențină o distanță suficientă pentru a promova o scădere a contagierii”.

„Ce este mai important: întoarcerea copiilor noștri în clase sau deschiderea cluburilor de noapte și a barurilor?”, a spus el. Vineri, OMS a înregistrat un număr record de cazuri noi confirmate într-o singură zi, cu 53.873 de contaminări. Maria Van Kerkhove, responsabilă cu gestionarea Covid-19 la OMS, a estimat că această creștere a cazurilor în Europa se datorează parțial creșterii capacităților de testare. Totuşi, a avertizat ea, „această recrudescenţă atinge parțial niveluri mai ridicate decât am văzut în aprilie și mai”.

O tendință îngrijorătoare

„Aceasta este o tendință îngrijorătoare pe care o constatăm incontestabil”, a spus ea în cadrul aceleiași conferințe de presă susținute de OMS, Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO ) și Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) și dedicate întoarcerii copiilor la școală. Domnul Ryan și doamna Van Kerkhove au publicat un ghid actualizat privind măsurile de sănătate împotriva Covid-19 în școli. „Nu există risc zero”, a subliniat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.

„După nouă luni de criză, avem o imagine mai clară asupra modului în care noul coronavirus afectează copiii, deși multe întrebări rămân fără răspuns”, a spus el. Persoanele sub 20 de ani reprezintă mai puțin de 10% din cazuri și mai puțin de 0,2% din decese. El a spus că școlile ar trebui închise „în ultimă instanță” doar în zonele cu transmitere foarte mare a coronavirusului. Directorul UNESCO, Audrey Azoulay, a subliniat că jumătate dintre tinerii de vârstă şcolară din lume nu au revenit încă în şcoli şi că 11 milioane de fete riscă să nu se mai întoarcă niciodată în clase.