”Izolarea, distanţarea fizică, închiderea şcolilor şi a locurilor de muncă sunt provocări ce ne afectează şi este normal să resimţim stres, anxietate, frică şi singurătate în aceste momente”, a declarat la o conferinţă de presă şeful OMS pentru Europa, Hans Kluge, potrivit agerpres.ro
Cine se confruntă cu cel mai mare pericol
Dar colectivul cel mai afectat este acela al lucrătorilor sanitari, care în plus sunt şi cei care se confruntă cu cel mai mare pericol în această pandemie, circa 10% dintre persoanele infectate cu coronavirus în Europa fiind de altfel cadre medicale, motiv pentru care OMS recomandă măsuri pentru a le susţine psihologic în această perioadă grea.
Printre aceste recomandări OMS enunţă schimbarea frecventă a turelor pentru posturile medicale cele mai stresante, sporirea comunicării între echipele de lucru, detaşarea de personal pentru asistenţă psihologică în spitale, iar în prima linie a luptei cu virusul să se afle cadrele medicale cele mai experimentate, spune experta OMS în psihologie Aiysha Malik.
Impactul psihologic poate fi de asemenea semnificativ în cazul femeilor gravide, persoanelor vârstnice şi copiilor, adaugă organizaţia, menţionând de asemenea că izolarea şi stresul agravează şi situaţia persoanelor care au diferite dependenţe, dar avertizează că recurgerea la alcool, droguri sau jocuri pentru a depăşi aceste dificultăţi ”nu face decât să înrăutăţească lucrurile”