Organizația Mondială a Sănătății atrage atenția asupra țigărilor electronice și a altor produse similare. OMS spune că acestea reprezintă un pericol la adresa sănătății, subliniind că este necesară o reglementare pentru a descuraja tacticile utilizate de industria tutunului pentru atragerea clienților.
″Nicotina are o capacitate mare de a provoca dependenţă, iar inhalatoarele electronice pe bază de nicotină sunt periculoase şi necesită o mai bună reglementare″, a rezumat Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul agenţiei ONU care a publicat marţi un nou raport asupra luptei împotriva fumatului, realizat împreună cu Bloomberg Philanthropies.
Michael Bloomberg, fostul primar al orașului New York, este de părere că tactica companiilor producătoare de produse pe bază de tutun vor să atragă o nouă generație pentru a deveni dependentă de nicotină, subliniind că acest lucru se întâmplă din cauza scăderii vânzării de țigări, notează AFP.
″Pe măsură ce vânzările de ţigări scad, companiile de tutun au promovat în mod agresiv noi produse precum ţigările electronice sau produsele pe bază de tutun încălzit şi au exercitat presiune asupra guvernelor pentru a-şi limita reglementările (…) Scopul lor este simplu: să aibă o nouă generaţie dependentă de nicotină şi nu îi putem lăsa″, a precizat Michael Bloomberg.
Trebuie introduse măsuri adecvate
OMS este de părere că statele în care țigările electronice nu sunt interzise trebuie să adopte măsuri adecvate pentru ”a-şi proteja populaţia de pericolul acestor inhalatoare electronice pe bază de nicotină şi pentru a preveni utilizarea lor de către copii, adolescenţi şi alte grupuri vulnerabile”.
Utilizarea acestor ţigări electronice de către persoanele cu vârste sub 20 de ani suscită o preocupare deosebită pentru agenţia ONU, în special din cauza efectelor nocive ale nicotinei asupra dezvoltării creierului la această grupă de vârstă şi a pericolului asociat anumitor ingrediente.
Copiii care folosesc aceste dispozitive sunt mai predispuşi să fumeze mai târziu, a notat de asemenea agenţia.
Reglementarea acestui domeniu nu este, însă, facilă deoarece ″aceste produse sunt foarte diverse şi evoluează rapid″, a subliniat, la rândul său, doctor Rüdiger Krech, director pentru promovarea sănătăţii în cadrul OMS. ″Este unul dintre modurile în
Sursă foto: Dreamstime