Variola maimuței se extinde la nivel mondial, iar odată cu ea apar și discriminările în cazul pacienților. În acest sens, șeful OMS, doctorul Tedros Adhanom Ghebreyesus, face un apel cu privire la evitarea unor astfel de situații.
Variola maimuței s-a extins rapid în Europa în ultimele luni, drept urmare, pe continent au fost raportate aproape 8.000 de infectări. Pe de altă parte, o mare problemă o reprezintă faptul că focarul este concentrat în rândul bărbaților care au relaţii intime cu alți bărbați.
În acest sens, președintele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), doctorul Tedros Adhanom Ghebreyesus, intervine. El susține că nu este nevoie de stigmatizare sau discriminare în cazul unor astfel de pacienți, având în vedere faptul că ei provin din comunitățile homosexuale.
Totodată, el a precizat că esențial este ca toate țările să se implice activ și să ofere asistență, dar și informații persoanelor încadrate în această categorie.
OMS cere evitarea discriminării la pacienții cu variola maimuței
„Acest focar este concentrat în rândul bărbaţilor care fac sex cu bărbaţi şi în special în rândul celor care au parteneri multipli, ceea ce înseamnă că poate fi oprit cu strategiile potrivite în grupul potrivit.
Este esenţial ca toate ţările să lucreze îndeaproape cu comunităţile de bărbaţi care fac sex cu bărbaţi pentru a le oferi asistenţă şi informaţii”, a insistat şeful OMS.
Dr. Tedros susține că măsurile trebuie să protejeze sănătatea, dar și drepturile și demnitatea comunității afectate. Totodată, acesta a punctat că discriminarea poate fi la fel de periculoasă precum orice alt virus, motiv pentru care trebuie evitată.
„Aceste măsuri trebuie să protejeze sănătatea, drepturile omului şi demnitatea comunităţii afectate. Stigmatizarea şi discriminarea pot fi la fel de periculoase ca orice virus”, a mai spus acesta.
Amintim faptul că variola maimuței a fost detectată la începutul lunii mai, în mai multe țări din Africa Centrală și de Vest și s-a extins rapid în întreaga lume, la momentul actual Europa fiind epicentrul.
OMS anunța ulterior însă că cele mai multe cazuri au fost raportate la bărbaţi care au relaţii intime cu bărbaţi, relativ tineri şi care locuiesc în principal în orașe.
Aproape 8.000 de infectări cu variola maimuței în Europa
Doar în Europa, Centrul European pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CEDC) anunța că până la începutul săptămânii trecute au fost raportate 7.896 de infecţii cu virusul variolei maimuţei.
Cea mai afectată țară de pe continent este Spania, unde au fost raportate nu mai puțin de 2.835 de cazuri. Pe locul doi se situează Germania, cu 1.924, urmată de Franţa cu 912 de cazuri.
Lista este continuată de Regatul Ţărilor de Jos, cu 656 de infectări şi Portugalia cu 515. „Majoritatea cazurilor implicând grupuri de bărbaţi care au relaţii sexuale cu bărbaţi cu vârste între 18-50 de ani”, preciza sursa citată.
La rândul său, dr. Rosamund Lewis, principalul expert al OMS în variola maimuţelor, a subliniat faptul că în afara Africii, „99% din cazurile raportate sunt la bărbaţi, iar 98% dintre aceştia sunt bărbaţi care întreţin relaţii sexuale cu bărbaţi, în primul rând cei care au avut mai mulţi parteneri recent, noi sau anonimi”.