Precizările OMS vin după ce secretarul General al ONU, Antonio Guterres, a considerat imorală şi stupidă acapararea vaccinurilor anti-COVID-19 de către ţările bogate. Potrivit oficialului, ceastă situaţie favorizează apariţia unor noi variante virale potenţial periculoase, informează AFP.

Inegalitatea în privinţa accesului la vaccinuri „este cel mai bun aliat al pandemiei de COVID-19„, a declarat Antonio Guterres într-o conferinţă de presă.

El a subliniat faptul că dacă vaccinarea nu va contiuna vor exista milioane de decese, iar economia mondială va fi și ea afectată.

„Ea permite variantelor să se dezvolte liber, condamnând omenirea la milioane de decese suplimentare şi prelungind încetinirea economică. A nu avea o distribuţie echitabilă a vaccinurilor nu reprezintă doar o chestiune imorală, ci şi una stupidă”, a continuat el.

În cadrul aceleiași conferințe de presă a fost prezent și directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, care a venit cu o serie de comentarii în acest sens.

Amintim faptul că la începutul acestui an, OMS a cerut ca fiecare ţară a lumii să vaccineze cel puţin 10% din populaţia sa până la sfârşitul lunii septembrie. „56 de ţări nu au reuşit acest lucru, dar nu din vina lor”, ci din cauza lipsei de vaccinuri, a completat Tedros Adhanom Ghebreyesus.

70% din populația fiecărei țări trebuie vaccinată până în 2022

Acum însă, pretențiile OMS au crescut, iar oganizația dorește un număr de persoane vaccinate și mai mare. Mai exact, conform directorului OMS, 40% din populaţia fiecărei ţări trebuie să fie vaccinată până la sfârşitul acestui an şi 70% până la jumătatea anului 2022.

„Pentru a atinge aceste obiective, vom avea nevoie de cel puţin 11 miliarde de doze de vaccinuri. Nu este vorba despre o problemă de aprovizionare, ci de repartizare”, a explicat directorul general al OMS.

Totodată, oficialul OMS a mai precizat că până în prezent peste 6 miliarde de doze de vaccin au fost deja adminitrate la nivel mondial, și în continuare se produc doze care trebuie distribuite echitabil.

„Până la sfârşitul lunii septembrie, aproximativ 6,5 miliarde de doze au fost deja administrate la nivel global. Producţia mondială de vaccinuri a ajuns de acum la aproape 1,5 miliarde de doze pe lună, oferta este suficientă pentru atingerea obiectivelor noastre, cu condiţia ca dozele să fie distribuite echitabil”, a adăugat el.

În ceea ce privește pragul de 40%, directorul OMS spune că acest lucru este posibil.

„Putem să atingem pragul de 40% de persoane vaccinate în toate ţările până la sfârşitul anului – dacă vom putea să mobilizăm aproximativ 8 miliarde de dolari pentru a garanta o distribuire echitabilă”, a declarat Antonio Guterres, fără să precizeze modalităţile în care aceste fonduri vor fi utilizate.

De menționat este faptul că, pentru a obţine cele 11 miliarde de doze necesare, OMS a cerut producătorilor să opereze transferuri de tehnologie şi să favorizeze dispozitivul internaţional COVAX şi Fondul African pentru Achiziţionarea de Vaccinuri (AVAT), creat de Uniunea Africană.

În același timp, OMS a cerut ţărilor lumii să împartă dozele între ele şi să vaccineze mai întâi angajaţii din sănătate şi persoanele vulnerabile şi vârstnice, înainte de a-i vaccina pe rezidenţii adulţi în ansamblul lor, apoi pe rezidenţii adolescenţi.

Pe lângă declarațiile referitoare la importanța vaccinării anti-covid, Tedros Adhanom Ghebreyesus a mai anunțat că OMS a stabilit o definiţie oficială a afecţiunii denumite în limbaj comun „COVID lung”, ale cărei simptome frecvente sunt oboseala, dificultăţile respiratorii şi disfuncţionalităţile cognitive.

Definiția prevede că aceste simptome trebuie să dureze cel puţin două luni şi să nu poată fi explicate prin alte cauze medicale, a precizat directorul general al OMS.