OMS este pesimistă. Pandemia va exploda în alte țări

Pandemia de coronavirus circulă în lume de șase luni de zile, iar situația pare să se amelioreze în anumite țări și să explodeze în altele. În acest context, Organizația Mondială a Sănătății este pesimistă.

Mai exact, potrivit OMS, pandemia de coronavirus este „departe de a se fi încheiat”, iar asta nu este cea mai proastă veste. Totodată, se pare că aceasta „chiar accelerează”.

În acest context, Organizația Mondială a Sănătății face apel la întreaga lume să acționeze imediat fără a mai aștepta un vaccin, informează Afp, Citată de agerpres.

„Mâine se împlinesc şase luni de când OMS a primit primele rapoarte despre un grup de cazuri de pneumonie cu cauză necunoscută, în China (…) Vrem cu toţii să se termine. Dar realitatea dură e că este departe de a se fi încheiat’, a declarat directorul general al organizaţiei, Tedros Adhanom Ghebreyesus, într-o conferinţă de presă online.

În România situația se agravează

În România spre exemplu, pandemia de coronavirus pare departe de a se termina, după ce în ultimele săptămâni cazurile de infectare au explodat pur și simplu. Astfel, măsurile de relaxare ar putea fi limitate pentru a limita răspândirea virusulu ucigaș/

„S-a evaluat tot ce a însemnat ultimele două săptămâni, în care am avut o creștere a numărului de cazuri noi, în care au crescut cazuril în terapie intensivă, a crescut numărul de decese. Recomandările specialiștilor din Grupul Tehnico-Științific sunt de a amâna noile măsuri de relaxare pe care le aveam pentru 1 iulie.

Umărim zilnic și săptămâna care urmează, evoluția numărului de cazuri, evoluția cazurilor de la terapie intensivă, evoluția deceselor și respectarea normelor de precauție, reguli de igienă, distanțarea fizică

„Suntem într-un moment în care gestionăm un număr de cazuri crescut și s-a decis la nivelul Grupului Tehnic să amânăm ce-a de-a patra măsură de relaxare”, spunea ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.