Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a avetizat că, în timp ce subvariantele Omicron ale coronavirusului provoacă un nou val de infectări în Europa, ţările trebuie să intensifice vaccinarea şi să reinstituie măsuri precum purtarea măştii în transportul public şi în spaţiile închise. Aceste acțiuni sunt necesare pentru a evita măsuri mai stricte odată cu apropierea sezoanelor de toamnă şi iarnă.
Semnalul a fost tras de directorul OMS pentru Europa, Hans Kluge. El a susținut, într-un interviu acordat agenţiei Reuters, directorul OMS pentru Europa, Hans Kluge, a îndemnat statele de pe continent să acţioneze acum pentru a preveni saturarea sistemelor sanitare, în condiţiile în care subvarianta Omicron BA.5 se răspândeşte intens.
”Avem o creştere a numărului cazurilor (…), într-o societate care funcţionează aproape la fel ca înainte” de pandemie, a remarcat responsabilul OMS, care a insistat că este nevoie de purtarea măştii, de aerisirea spaţiilor închise şi de administrarea celei de-a doua doze de vaccin booster, înainte ca serurile specifice noilor variante să fie disponibile în toamnă”, a spus Hans Kluge.
OMS nu crede că societatea este pregătită pentru lockdown-uri impuse
El a apreciat că aceste măsuri de stabilizare trebuie implementate pentru a evita alte măsuri mai stricte.
”Nu cred că societatea este pregătită pentru lockdown-uri impuse”, după cele care au existat de când a început pandemia”, a comentat el, conform sursei citate.
În opinia sa, acum este suficient de clar că ne aflăm într-o situaţie similară celei de vara trecută. Singura diferenţă, a continuat oficialul OMS, este că varianta Omicron este cea dominantă.
”Odată cu creşterea numărului cazurilor vedem şi o creştere a spitalizărilor, care nu vor face decât să crească şi mai mult în lunile de toamnă şi iarnă, după ce şcolile se vor redeschide, oamenii vor reveni din vacanţe şi odată cu venirea iernii interacţiunea socială se va muta în spaţii închise”, a apreciat Hans Kluge.
El a insistat asupra reintroducerii măştii de protecție în transportul public şi în spaţiile închise şi administrării celei de-a doua doze de vaccin booster.
Trei milioane de noi cazuri de COVID-19 au fost raportate în Europa
În context, trebuie spus că aproape trei milioane de noi cazuri de COVID-19 au fost raportate în Europa săptămâna trecută. Dintre acestea, circa jumătate din cele înregistrate la nivel mondial. În acelaşi interval de timp spitalizările s-au dublat şi aproape 3.000 de oameni au murit în urma COVID-19.
Amintim că, recent, specialiștii în virusologie şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la apariţia unei alte variante Omicron care se răspândeşte rapid. Această variantă a câştigat rapid teren în India şi a ajuns deja în Marea Britanie. Varianta BA.2.75 – supranumită „Centaurus” – a fost detectată pentru prima dată în India la începutul lunii mai. Aici numărul cazurilor a crescut de atunci abrupt – şi aparent mai rapid decât cele ale variantei extrem de transmisibile BA.5 , care este prezentă şi în India şi înlocuieşte rapid varianta BA.2 dominantă anterior în multe ţări,