OMS modifică lista cu cei mai periculoși agenți patogeni. Ce este „Boala X”, care va fi inclusă pe listă

oms

SURSA FOTO: Dreamstime

Organizația Mondială a Sănătății a anunțat că elaborează o nouă listă de agenți patogeni care riscă să declanșeze pandemii sau focare și care trebuie ținuți sub o observație atentă.

Potrivit OMS, se dorește actualizarea listei pentru a ghida cercetarea și dezvoltarea la nivel mondial, precum și investițiile, în special pentru vaccinuri, teste și tratamente, scrie ScienceAlert. Lista a fost publicată pentru prima dată în 2017.​

Experții vor lua în considerare și ”Boala X”, un agent patogen necunoscut

Ca parte a acestui proces, agenția de sănătate a Națiunilor Unite a adunat peste 300 de oameni de știință pentru a analiza dovezi privind mai mult de 25 de familii de virusuri și bacterii. Aceștia vor lua în considerare și așa-numita „Boala X”, un agent patogen necunoscut care ar putea provoca o epidemie gravă. „Direcționarea agenților patogeni prioritari și a familiilor de virusuri pentru cercetarea și dezvoltarea unor contra-măsuri este esențială pentru un răspuns rapid și eficient la epidemii și pandemii”, a spus directorul pentru situații de urgență al OMS, Michael Ryan. „Fără investiții semnificative în cercetare și dezvoltare înainte de pandemia COVID-19, nu ar fi fost posibilă dezvoltarea unor vaccinuri sigure și eficiente în timp record”, a adăugat el.

Ce boli include lista OMS

Publicată pentru prima dată în 2017, lista include COVID-19, boala cu virus Ebola și boala cu virus Marburg, febra Lassa, sindromul respirator din Orientul Mijlociu (MERS) și sindromul respirator acut sever (SARS), Nipah, Zika și ”Boala X”. Pentru fiecare agent patogen identificat ca fiind prioritar, experții vor identifica lacunele în cunoștințe și prioritățile de cercetare. Specificațiile pentru vaccinuri, tratamente și teste de diagnosticare pot fi apoi întocmite.

Consecințele inacțiunii s-au văzut în timpul pandemiei

De asemenea, susține OMS, se vor face eforturi pentru a facilita studiile clinice necesare dezvoltării  unor astfel de instrumente, în timp ce sunt luate în considerare eforturi de consolidare a supravegherii de reglementare și etică. Un organism interguvernamental de negociere deschide calea către un acord global care ar putea reglementa modul în care națiunile se pregătesc și răspund la viitoarele amenințări pandemice. Un raport va fi prezentat statelor membre OMS anul viitor, iar rezultatul final va fi prezentat pentru examinare în 2024. Lista revizuită este de așteptat să fie publicată înainte de aprilie 2023.

Între timp, OMS se pregătește pentru următoarea rundă de discuții pentru un tratat pandemic. „Actuala listă nu merge suficient de departe pentru a semnala urgența, fie pentru a ne pregăti pentru Boala X, fie pentru agenții patogeni cunoscuți, fie pentru a răspunde la acestea în stadiu incipient”, menționează OMS. „Din decembrie 2019, când informațiile despre noul coronavirus au fost suprimate, până la momentul în care unele țări care au adoptat o abordare de tip „așteptăm să vedem” și până când au fost raportate pentru prima dată cazurile de COVID-19, am văzut consecințele dăunătoare ale inacțiunii”, adaugă organizația.