Expertul în probleme de urgenţă al organizaţiei, Mike Ryan, a avertizat că noul coronavirus poate deveni endemic: „Acest virus poate deveni un virus endemic în comunităţile noastre şi este posibil să nu mai plece niciodată.

Cred că este important să fim realişti şi nu cred că cineva poate prezice când va dispărea această boală. Nu cred că există promisiuni şi nici date. Această boală poate să devină o problemă pe termen lung sau să nu fie”.

Potrivit publicaţiei britanice The Guardian, reprezentantul OMS a mai afirmat că lumea are un anumit control asupra modului în care se confruntă cu boala, deşi a însemnat un „efort masiv” chiar dacă se găseşte un vaccin.

Peste 100 de potenţiale vaccinuri sunt în dezvoltare la ora actuală, inclusiv câteva în studii clinice, dar experţii au subestimat dificultăţile de a găsi vaccinuri care să fie eficiente împotriva coronavirusurilor.

După cum transmite  News.ro, Ryan a comparat situaţia vaccinului pentru SARS COV2 cu cea a unor boli pentru care există imunizare, cum ar fi rujeola, dar care nu a fost eradicată.