OMS provoacă alertă mondială, Aceste persoane trebuie băgate în carantină, susțin reprezentanții organizației.
”Puneţi cazurile de contact în carantină”, este semnalul dat de directorul OMS însărcinat cu probleme de urgenţă sanitară Michael Ryan. Acest mesaj vine în contextul unei intensificări îngrijorătoare a pandemiei covid-19 într-o mare parte a Europei şi a Statelor Unite, relatează AFP.
”Eu nu cred că acest lucru se întâmplă sau că este făcut în mod sistematic”, iar acesta ”unul dintre principalele motive pentru care vedem bilanţuri atât de mari”, a subliniat el.
Trebuie menționat că urmărirea cazurilor de contact ridică numeroase probleme în numeroase ţări din Europa, iar cazurile dovedite de covid-19 au ”explodat” în Europa în ultimele două săptămâni. Din această cauză, autorităţile din întreaga lume s-au văzut nevoite să reia o serie de măsuri mai mult sau mai puţin dure pentru a stopa pandemia de COVID-19.
”Aproape jumătate dintre membrii regiunii europene a OMS (48 de state) au înregistrat o creştere cu 50% a numărului infecţiilor săptămâna trecută”, a insistat Michael Ryan.
Ryan a susținut că numărul spitalizărilor şi deceselor începe ”să imite” această tendinţă, chiar dacă a subliniat că OMS este intrigată şi anchetează cu privire la posibilitatea ca oamenii afectaţi ”să aibă doze mai slabe de expunere” şi să fie, astfel, în general, mai puţin atinse grav.
Dr. Maria Van Kerkhove de la OMS şi-a exprimat la rândul său uimirea faţă de faptul că ”conceptul de cluster (al infecţiei la adunări) nu este reţinut”, în pofida faptului că ”este una dintre mărcile coronavirusului”.