"Impactul vaccinurilor asupra vieţii oamenilor este cu siguranţă unul din cele mai bune lucruri care se puteau întâmpla", a declarat Jean-Marie Okwo-Bele, responsabil al diviziei pentru vaccinuri de pe lângă agenţia ONU pentru sănătate.
AFP notează că remarcile acestuia survin în contextul în care opoziţia faţă de campaniile de vaccinare a copiilor împotriva unor boli contagioase cum sunt rujeola sau tusea convulsivă au sporit în ultima vreme, mai ales în SUA şi Marea Britanie. Există opozanţi fermi care contestă necesitatea vaccinărilor, iar unii chiar evocă o legătură între autism şi vaccinul împotriva rujeolei, legătură respinsă însă de marea majoritate a lumii ştiinţifice.
"Încercăm cu fermitate să oprim şi să contracarăm această tendinţă", a declarat responsabilul OMS în faţa presei la Geneva. "Avem o proporţie importantă de oameni care cred în vaccinuri, trebuie să ne ajute să ne transmitem mesajul", a adăugat acesta.
Responsabilul OMS a menţionat că vaccinările nu trebuie să înceteze atunci când o boală aproape că a dispărut. Astfel, "în ce priveşte poliomielita, faptul că nu au mai fost cazuri de 10-15 ani nu înseamnă că nu mai există riscuri", a spus el.
Într-o serie de ţări în curs de dezvoltare se înregistrează o rezistenţă împotriva vaccinărilor, ca de exemplu în nordul Nigeriei. În această regiune, campaniile de vaccinare împotriva poliomielitei au fost percepute de oponenţi locali drept acte de conspiraţie ale străinătăţii, menţionează France Presse.AGERPRES