Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) anunță că a fost raportată o rată crescută de infectare la toate grupele de vârstă, nu doar la copii, informează AFP, citată de Agerpres.

Maria Van Kerkhove, directoarea echipei tehnice COVID-19 a fost cea care a subliniat faptul că varianta Delta nu vizează în mod special copiii.

„Voi fi foarte clară: nu constatăm că varianta Delta vizează în mod specific copiii”, a afirmat într-o o conferinţă de presă experta americană Maria Van Kerkhove, directoarea echipei tehnice COVID-19.

Totodată, specialista a mai subliniat faptul că „variantele vizează în mod specific copiii, dar, de fapt, nu este cazul. Ceea ce vedem este că variantele au ca ţintă pe cei care sunt amestecaţi social”.

Amintim faptul că spre deosebire de alte tulpini ale noului coronavirus, varianta Delta este mult mai contagioasă și este în prezent detectată în 132 de ţări.

Van Kerkhove a mai precizat că potrivit datelor colectate în Marea Britanie când a apărut varianta Alpha şi datelor colectate după răspândirea variantei Delta, există o rată de infectare crescută „la toate grupele de vârstă”.

Varianta Delta vizează toate grupele de vârstă

Cu toate acestea, OMS precizează că se lucrează pentru o mai bună înţelegere a dinamicii variantei Delta şi pentru a înţelege de ce este atât de contagioasă.

„Constatăm că variantele care circulă contaminează oamenii dacă aceştia nu iau măsurile de precauţie adecvate”, a continuat expertul OMS, care a menţionat distanţarea fizică şi evitarea adunările în spaţii închise, slab ventilate şi supraaglomerate.

Aceasta a mai adăugat că există mai multe măsuri care pot oferi siguranța tuturor persoanelor.

„Există o mulţime de măsuri la dispoziţia noastră care ne pot menţine în siguranţă pe noi, pe cei dragi şi pe copiii noştri”, a subliniat ea, adăugând că OMS nu intenţionează să redenumească varianta Delta COVID-21 „pentru că boala este aceeaşi”.

Medicul Mike Ryan, responsabil cu situaţiile de urgenţă la OMS vine și el la rândul său cu o serie de precizări. Acesta susține că tulpina Delta este un avertisment care demonstrează că virusul este într-o contiuă evoluție.

„Tulpina Delta este un avertisment, care ne spune că virusul evoluează, dar este şi o chemare la acţiune, să facem ceva înainte să apară forme mai periculoase”, a subliniat medicul Mike Ryan, responsabil cu situaţiile de urgenţă la OMS, informează lefigaro.fr.

Totodată, el a mai adăugat că măsurile aplicate până acum vor reuși să oprească și varianta Delta, vaccinarea fiind esențială.

„Aceleaşi măsuri pe care le-am aplicat înainte vor opri acest virus. Aceste măsuri vor opri varianta Delta, mai ales dacă se adaugă vaccinarea”, a insistat dr. Ryan.

„Trebuie să muncim din greu, deoarece virusul a devenit mai eficient şi mai rapid”, a avertizat el.