OMS: Varianta indiană a coronavirusului, identificată în 53 de teritorii

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) arată, în noul său raport, că tulpina indiană a coronavirusului, notată B.1.617, a fost descoperită în 53 de teritorii. Ulterior, OMS a precizat că a primit informații din surse neoficiale care spun că tulpina indiană a mai fost descoperită în șapte noi locații. Dacă acest lucru s-ar dovedi adevărat, atunci tulpina indiană ar fi prezentă în 60 de teritorii.

Raportul mai arată că varianta B.1.617 este mult mai transmisibilă. În acest timp, medicii investighează gravitatea cazurilor de infectare cu tulpina britanică.

Noile bilanțuri arată o scădere a numărului de noi cazuri

Chiar dacă tulpina indiană se răspândește rapid, după spusele OMS, bilanțurile arată că numărul de noi cazuri și de decese asociate COVID-19 au scăzut. Doar săptămâna trecută a fost înregistrată o scădere de 14% în rândul cazurilor și 2% în rândul deceselor. Scăderea cea mai evidentă a fost înregistrată în Europa, urmată de Asia de Sud-Este.

În ceea ce privește America, Mediterana de Est și regiunea Africa au același număr de contaminări precum în urmă cu două săptămâni.

”În pofida unei tendinţe mondiale descendente în ultimele patru săptămâni, numărul cazurilor şi deceselor asociate Covid-19 rămâne ridicat. Au fost raportate creşteri semnificative în unele ţări ale lumii”, trage un semnal de alarmă OMS.

Cifrele cele mai ridicate în ceea ce priveşte cazurile noi înregistrate în ultimele şapte zile provin din India (1.846.055, în scădere cu 23%), Argentina (213.046, în creştere cu 41%), Statele Unite ale Americii (188.410, în scădere cu 20%) şi Columbia (107.590, în scădere cu 7%).

 

 

 

Sursă foto: Dreamstime