Pe 20 martie 1847, Semmelweis a fost numit coordonator al medicilor rezidenți la maternitatea din cadrul Spitalului General din Viena, unde a dedus și demonstrat că, dacă medicii își dezinfectează mâinile, transmiterea bolilor se reduce foarte mult.

Cum s-a făcut descoperirea care a schimbat viața oamenilor

Când a început mandatul de șef al medicilor rezidenți la Spitalul General din Viena, la mijlocul secolului al XIX-lea, o infecție misterioasă și greșit înțeleasă a dus la rate mari de mortalitate la femeile proaspăt devenite mame din maternitățile din toată Europa. Semmelweis s-a concentrat în a afla cauza.

După o investigație minuțioasă, el a ajuns la concluzia că medicii sunt cei care transmit mamelor material infecțios de la operațiile precedente și autopsii, prin intermediul mâinilor. El a instituit o regulă ca tot personalul medical să-și spele mâinile între examinările pacienților. Rezultatul a fost scăderea masivă a ratei infecțiilor în departamentul pe care îl conducea.

A fost privit cu scepticism

Din păcate, mulți dintre medici au privit ideea lui Semmelweis cu scepticism, iar recomandările lui au fost validate pe scară largă decenii mai târziu. Semmelweis este considerat „părinte al combaterii infecțiilor”, revoluționând nu doar obstretica, ci și medicina în ansamblu, arătând lumii că spălatul pe mâini este unul dintre cele mai eficiente metode de a preveni răspândirea bolilor.

Mai multe detalii despre doodle aici: https://www.google.com/doodles/recognizing-ignaz-semmelweis-and-handwashing.