Bazele industriei romanesti a frigului s-au pus in 1949. Intr-o singura saptamana au fost infiiintate trei intreprinderi care urmau sa asigure utilajele de racire necesare intregii Romanii. Tehnofrig Cluj trebuia sa produca compresoare frigorifice, Frigocom Bucuresti, vitrine frigorifice si dotari pentru magazine, iar Frigotehnica avea ca domenii de activitate proiectarea, executia si montajul echipamentelor si instalatiilor frigorifice din industrie. Cele trei intreprinderi acopereau tot ceea ce se cerea in materie de racire, fara a exista concurenta intre ele. Fiecare a detinut monopolul in sectorul pe care il acoperea.
Prima lucrare de anvergura realizata de Frigotehnica a fost instalatia de racire a Halelor Obor, in 1950. Proiectul a fost conceput de firma germana Linde, echipamentul a fost realizat de compania daneza Sabroe, iar executia, de Frigotehnica, sub supravegherea inginerilor germani. Au urmat apoi instalatiile frigorifice ale tuturor abatoarelor mari, depozitelor Antrefrig din Bucuresti, Arad si Targu Mures. Instalatiile Frigotehnica racesc toate patinoarele artificiale din tara si au fost utilizate pentru racirea betoanelor incorporate in barajul de la Bicaz. Tot intreprinderea bucuresteana a realizat instalatiile de climatizare a Salii Palatului, Radiodifuziunii si Televiziunii Romane, a Ateneului Roman. Magazinul Unirea si Sala Polivalenta din Bucuresti sunt racite si ventilate tot de instalatii realizate de Frigotehnica. Obiectivelor din tara li s-au adaugat proiecte de mare anvergura, in valoare de milioane de dolari, realizate in tarile „prietene”. Au fost construite instalatiile de climatizare de la combinate de crestere a animalelor si abatoare in China, Vietnam, Iran, Irak, Siria, Libia, Liban etc.
Privatizarea a adus redresarea
In 1990, compania realiza toate lucrarile de profil din tara si era cunoscuta in strainatate. Nu se punea problema concurentei cu gigantii din domeniu, dar Frigotehnica era un nume cunoscut pe piata. Problemele au inceput sa apara dupa revolutie. Neadaptarea productiei la cerintele petei a dus la o cadere puternica a firmei. In 1995, anul privatizarii, cifra de afaceri a companiei era de doar 300.000 de dolari.
In 1995, Frigotehnica a fost cumparata de Nicolae Bara, fostul inginer-sef al sectiei de echipament industrial de racire. „Am lucrat in Frigotehnica inca de la terminarea facultatii, in 1979, cand am venit aici cu mama de mana, ca stagiar. In 1992, am plecat si mi-am facut propria firma, Eco Clima, care a fost timp de trei ani concurentul numarul unu al Frigotehnicii”, afirma Nicolae Bara. In februarie 1995, Eco Clima castiga contractul de manageriat al Frigotehnicii, iar in august Nicolae Bara isi cumpara majoritatea actiunilor de la fabrica in care lucrase, scoasa la privatizare prin metoda MEBO. „Am cumparat doar sigla, numele si traditia firmei. Aici era un dezastru total. Aveam 1.100 de muncitori, care o luna veneau la serviciu, o luna erau in somaj. Acum avem doar 200 de oameni care au fost reprofilati pe montaj”, continua domnul Bara. Reorientarea spre piata a fost dura si scurta. Pe langa reducerile de personal s-a redus si numarul de sortotipodimensiuni realizate de Frigotehnica. Cifrele nu mai au nevoie de nici un comentariu: din 1.000 de repere care se fabricau inainte de privatizare au mai ramas in productie doar 20. „Acum producem doar articole cu care suntem competitivi pe piata, atat ca pret, cat si calitativ. Realizam usi frigorifice, turnuri de racire, armaturi frigorifice pentru instalatii de amoniac, condensatoare pentru amoniac etc.”, spune Nicolae Bara. Pe langa productie, Frigotehnica face proiectare de sisteme de racire si montaj de instalatii de climatizare si echipamente de racire pentru magazine. Dupa preluarea intreprinderii, redresarea a fost aproape imediata. Explicatia este simpla. Fosta intreprindere de stat a preluat portofoliul de clienti cu care venise compania privata Eco Clima. Firma lucreaza pentru trei categorii mari de clienti. „Avem clientii traditionali, pentru care lucram de 50 de ani, dintre care multi de-abia mai supravietuiesc si apeleaza la noi pentru piese de schimb sau ne cer, la investitiile noi, echipamente pe care le cunosc si cu care au mai lucrat. Le oferim si variante echipamente aduse din afara, si varianta romaneasca. Clientul alege, de exemplu, marca compresorului. Pe mine nu ma intereseaza ca e York, Carrier sau Tehnofrig”, afirma Nicolae Bara.
Investitii de un miliard de lei pe an
Alti clienti sunt magazinele pentru care Frigotehnica monteaza vitrine figorifice fabricate in strainatate. Firma bucuresteana nu a ratat aproape nici un supermarket, realizand montajul pentru instalatiile de la Billa, Metro, Bucuresti Mall, Mega Image etc. Pe langa acestea, au fost realizate instalatiile de racire de la fabricile de bere Ursus, Ciuc, Haber, de la Danone sau de la Topway Craiova. Au reaparut si lucrarile in strainatate, cei de la Frigotehnica realizand instalatiile de climatizare de la doua combinate zootehnice din Liban.
Banii au inceput sa curga in conturile firmei. Cele patru miliarde de lei datorate FPS-ului au fost rambursate aproape in totalitate, iar investitiile s-au ridicat in fiecare an la cel putin un miliard de lei. Profitul a fost investit in refacerea sistemului informational al firmei, scule speciale pentru montaj si instalatii de sudura in argon, pentru amoniac.
Frigotehnica se confrunta cu o singura problema, care scoate peri albi majoritatii producatorilor din Romania. „In momentul de fata lucram la 50-60% din potentialul firmei, nu din cauza concurentei, ci pentru ca piata este mica. Dar comenzile nu sunt o problema. Mai greu este sa incasezi banii pentru ceea ce produci. Din cauza blocajului financiar avem in fiecare an, in medie, circa 6 miliarde de lei neincasati”, declara patronul Frigotehnicii.