Licenţiat în ştiinţe diplomatice şi în drept european, Didier Seeuws, în vârstă de 51 de ani,  a fost purtător de cuvânt al premierului belgian Guy Verhofstadt şi şef de cabinet al preşedintelui Consiliului European, Herman Van Rompuy, relatează tvr.
 
Din 1998 şi până în 2002, a fost consilier în reprezentanţa permanentă a Belgiei pe lângă UE fiind însărcinat cu relaţiile cu Parlamentul European, iar până în 2003, a fost purtătorul de cuvânt al Departamentului de Relaţii Externe şi reprezentant permanent al Belgiei pe lângă UE.

Guvernele din Franţa şi Germania au somat, sâmbătă, Marea Britanie să stabilească urgent când părăseşte Uniunea Europeană, iar un oficial francez a argumentat că va deveni logic că zona financiară a Londrei nu mai poate găzdui instituţii UE.

Pe de altă parte, mişcarea politică favorabilă Brexit nu consideră necesar să iniţieze rapid procedura de ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană, afirmă Matthew Elliott, şeful campaniei pentru părăsirea UE.

Londra ar trebui să iniţieze negocieri informale privind relaţia post-Brexit cu UE înainte de a activa Articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, a declarat Matthew Elliot, directorul echipei de campanie favorabilă ieşirii Marii Britanii din UE.

Didier Seeuws are 51 de ani şi este diplomat de carieră.

SURSA: Mediafax