Inspiraţia de a face investiţia potrivită la momentul potrivit şi, nu în ultimul rând, de a nu ceda tentaţiei de a vinde prea devreme l-a făcut pe Cătălin Chelu să ajungă unul dintre cei mai mari investitori de la Bursă, cu deţineri care rivalizează cu cele ale multor fonduri de investiţii. Dacă, pentru majoritatea românilor, apetitul pentru investiţiile la Bursă vine după o perioadă de creştere susţinută a preţului acţiunilor, în cazul lui Cătălin Chelu lucrur
Inspiraţia de a face investiţia potrivită la momentul potrivit şi, nu în ultimul rând, de a nu ceda tentaţiei de a vinde prea devreme l-a făcut pe Cătălin Chelu să ajungă unul dintre cei mai mari investitori de la Bursă, cu deţineri care rivalizează cu cele ale multor fonduri de investiţii.
Dacă, pentru majoritatea românilor, apetitul pentru investiţiile la Bursă vine după o perioadă de creştere susţinută a preţului acţiunilor, în cazul lui Cătălin Chelu lucrurile au stat cu totul altfel. Primele plasamente la Bursă le-a făcut în perioada 1999 – 2000, la puţin timp după marile scăderi de preţ de la sfârşitul anilor ‘90, când puţini mai aveau curajul să-şi îndrepte privirile către piaţa de capital. „Eu am avut norocul sau buna intuiţie de a începe să fac investiţii exact în perioada în care preţurile erau încă foarte mici. Nu am ajuns însă la Bursă pentru că aveam asta ca obiectiv, ci pentru că m-au atras SIF-urile.
La acel moment, atât cele cinci SIF-uri, cât şi companiile din portofoliul lor erau mult subevaluate, lucru care m-a făcut să investesc. Am ajuns, aşadar, indirect la Bursă, fiind obligat să fac asta pentru a cumpăra acţiuni la SIF-uri“, povesteşte Chelu. Iar de la preţurile din acea vreme, de două-trei sute de lei vechi pe acţiune, participaţiile la SIF-uri au crescut de mai bine de o sută de ori până în prezent.
Dacă primele plasamente le-a făcut doar pentru că era interesat de SIF-uri, cu timpul a realizat că există şi alte acţiuni cu mare potenţial. Cea mai mare satisfacţie a venit chiar anul trecut, de la Transelectrica, preţul acestei acţiuni urcând vertiginos după oferta publică iniţială.
Au existat de-a lungul timpului şi deziluzii, cea mai mare dintre ele venind în urmă cu mai mulţi ani de la Oltchim, unde a cumpărat acţiuni aproape de preţul maxim din acea perioadă, fiind nevoit apoi să le vândă mult mai jos.
Păstrarea unei bune părţi din bani în acţiuni la Bursă i-a adus lui Cătălin Chelu randamente impresionante, uneori de aproape 200% într-un an, însă l-a făcut să-şi rateze alte oportunităţi investiţionale. „De acum doi ani mai ales, piaţa imobiliară a înregistrat o explozie. Momentul acesta l-am ratat. Dacă eram un bun speculator, atunci ar fi trebuit să ies parţial de pe investiţiile bursiere şi să mă orientez şi către imobiliare, acum aproximativ doi ani. Asta nu înseamnă însă că satisfacţiile sunt mai mici, pentru că şi la Bursă am câştigat foarte bine şi încă se mai poate câştiga. La ora asta, oricum, aş sta mult pe gânduri înainte să investesc în imobiliare, după creşterile foarte mari din ultima vreme“, explică omul de afaceri din Galaţi.
Din postura de cel mai mare investitor individual în SIF-uri, Cătălin Chelu este de părere că perspectivele cele mai bune din rândul celor cinci companii le au cele mai curajoase dintre ele.
„În urmă cu cinci-şase ani, mă interesa mai mult securitatea investiţiilor, dacă SIF-urile sunt bine administrate. Acum, m-am convins că ele sunt bine administrate, aşa că mă interesează, ca investitor, care dintre ele reuşeşte să echilibreze cel mai bine balanţa prudenţă/risc. În acest moment, SIF-urile au ajuns să fie poate prea prudente“, spune el.
Faptul că deţine ceva mai mult de 1% din SIF-uri nu i-a adus deocamdată vreo pierdere, pentru că nimeni nu şi-a asumat până acum răspunderea de a-i obliga pe cei care depăşesc acest prag să vândă acţiunile. De-abia în cazul în care se va găsi cineva care să ia acele acţiuni cu forţa în vreun fel şi apoi să le vândă (iar în asemenea caz vânzarea se face de obicei sub preţul pieţei), intenţionează să calculeze pierderea suferită şi să lase justiţia să-şi spună cuvântul, dacă va fi nevoie, chiar în urma unui proces cu statul român.
Piaţa de capital, cel mai exact barometru al averii
Câştigurile consistente obţinute la Bursă au venit în cea mai mare parte ca urmare a deciziilor proprii şi mai puţin datorită unor sfaturi geniale venite de la brokeri. „Mi s-a întâmplat să am surpriza ca sfaturi foarte bine justificate din punct de vedere ştiinţific să nu-şi găsească acoperirea în piaţa reală. Bineînţeles, asta nu înseamnă că sfatul meu este ca investitorii să nu asculte şi de sfatul brokerului, însă, până acum, eu m-am bazat cu succes pe analiza patrimonială a companiilor în care am investit“, afirmă el.
Dacă oferta publică iniţială de la finalul anului trecut pentru listarea CCC Blue Telecom ar fi reuşit, omul de afaceri gălăţean ar fi avut aproape toată averea formată din acţiuni cotate la Bursă. O dovadă a încrederii sale în piaţa de capital, cea care îi oferă, potrivit propriei afirmaţii, „o stare confortabilă, relaxantă, gândindu-te că ai o valoare corectă, dată de piaţă, pentru ceea ce deţii“.
Prudenţă exagerată
«M-am convins că SIF-urile sunt bine administrate, aşa că mă interesează, ca investitor, care dintre ele reuşeşte să echilibreze cel mai bine balanţa prudenţă/risc. În acest moment, SIF-urile au ajuns să fie poate prea prudente.»
Cătălin Chelu, investitor
Investitorul Cătălin Chelu
Se consideră un investitor aplecat mai mult spre prudenţă, însă mai face şi „incursiuni de gherilă“ în sfera investiţiilor ceva mai riscante.
Procentual, afirmă că aproximativ 80% din portofoliul deţinut este orientat către acţiuni mai puţin riscante, blue-chips, şi circa 20% reprezintă plasamente în acţiuni cu risc mai ridicat.
Are investiţii şi pe piaţa de derivate de la Sibiu, considerată mult mai riscantă decât piaţa la vedere, însă din investiţiile respective nu a avut „nici satisfacţii, nici insatisfacţii“.
Nu are plasamente în afara ţării, preferând să se concentreze pe acţiunile autohtone.
Contactele sale cu piaţa imobiliară sunt, potrivit propriilor afirmaţii, „destul de anemice“, singura „investiţie“ în acest domeniu fiind chiar cea în întreprinderile pe care le deţine şi dintre care unele au o valoare imobiliară mai mare decât cea a afacerii în sine.