Sunt trei „butoane“ importante pe care un antreprenor prins în vârtejul unui context greu controlabil trebuie să le aibă mereu sub observație. Unul ține de relații. Altul de controlul contextului, iar al treilea, de viteza de reacție. Capital a premiat trei oameni de afaceri care au gestionat cu măiestrie aceste trei „taste“ şi au făcut diferența dintre un business care încă se hrănește din premisele trecutului și unul care-și aruncă deja ancore în viitor.
Finaliștii marelui premiu acordat de revista Capital au fost: Ovidiu Tender, pentru extraordinara sa extindere internaţională, investiţiile sale întinzându-se pe patru continente; Ioan Niculae, pentru că a reuşit, anul trecut, performanţa de a deveni cel mai bogat om de afaceri român – cu o avere estimată la 1,7 miliarde de euro, potrivit „Top 300 Capital Cei mai bogaţi români“; şi antreprenorul declarat de Capital „Omul de afaceri al anului“, – Gabriel Comănescu, pentru că a reuşit, cu discreţie, să se impună într-un domeniu rezervat până acum campionilor mondiali ai industriei petroliere.
Citiți și: GALA CAPITAL: Marii câștigători ai economiei românești
„Am avut o sarcină foarte dificilă, aceea de a-l alege pe Omul de afaceri al anului 2013. Avem în România antreprenori și manageri de calitate excepțională, precum și companii valoroase, de anvergură mondială. Anul trecut compania sa și-a majorat afacerile cu peste 50%, pe fondul unor investiții de aproape 100 de milioane de dolari. Vorbim despre un domeniu complicat, dominat de marile corporații străine. Însă nu doar cifrele în sine ne-au convins. Apreciem faptul că, deși aproape toate afacerile sale sunt în afara României, GSP a rămas plătitor de taxe în România și a ales să păstreze acasă coordonarea grupului său de companii“, a motivat acordarea marelui premiu Claudiu Șerban, directorul editorial al revistei Capital.
Citiți și: Campionii economiei româneşti
Gabriel Comănescu, denumit „Exploratorul mărilor“ în „Top 300 Capital Cei mai bogaţi români“ ediția din 2013, în care omul de afaceri este prezent cu o avere de 500 milioane de euro, ceea ce l-a poziționat pe locul 7 în clasament, a ținut să mulțumească în mod special revistei Capital și tuturor partenerilor, în special băncilor și companiei OMV Petrom, pentru activitatea din Marea Neagră.
„Avem într-adevăr un mare challenge (provocare – n.r.): luptăm în două dintre marile piețe ale lumii: Golful Mexic și în zona arctică, unde cu succes am început lucrările la prima sondă din zona arctică. Sperăm ca în curând să avem cât mai multe instalații, operate în exclusivitate și totalitate cu muncitori români din industria petolieră“, a spus Comănescu, la Gala Premiilor Capital.
Suntem puțini care am rămas în România și aș vrea să mulțumesc tuturor celor care au rămas aici și care, în continuare, cred în România ca mediu de afaceri.
Gabriel Comănescu, proprietar Grup Servicii Petroliere