Jiri Rizek a închis într-un an 80 de magazine şi a concediat peste 200 de manageri, ca măsuri de relansare. Acum un an şi jumătate, Jiri Rizek a făcut parte din delegaţia Dixons, unul dintre cele mai mari retaileri de electronice din Europa, care a venit să prospecteze piaţa românească. Britanicii au plecat, dar cehul a rămas.
Vizita sa a fost suficientă pentru ca cei de la Flamingo Internaţional, retailerul IT&C care tocmai achiziţionase Flanco, să-l ţină minte. Până la urmă, discuţiile celor de la Dixons cu Altex, căci în direcţia respectivă se uitau ca la o potenţială achiziţie, au rămas nefinalizate şi o intrare greenfield a companiei britanice a căzut, la rândul ei. Piaţa românească de profil o lua în jos, după lovitura limitării creditelor de consum de către BNR, dublată de necesitatea restructurării proceselor de business ale tuturor jucătorilor din retail după anii de extindere accelerată.
Dar tocmai atunci, Jiri Rizek, pe vremea aceea CEO şi cel care a ridicat reţeaua Dixons – Electro World în Cehia, a acceptat provocarea de a veni pe o poziţie similară în România, mai întâi ca director de retail şi apoi ca director general, într-o misiune aproape imposibilă. Ce-i drept, cunoştea piaţa românească, pentru că a fost director zonal la producătorul de electronice Philips, dar nimic nu se compara cu ce avea să urmeze.
Ce am făcut eu la Flamingo se poate numi fără ezitare management de risc. A fost cel mai rapid şi mai aglomerat an din viaţa mea, dar merită“, spune acesta. Fuziunea Flamingo-Flanco a fost una greu de digerat de noua entitate, cea de-a doua companie aflându-se în scădere atât la cota de piaţă, cât şi ca rezultate financiare. Pierderile determinate de fuziune şi restructurarea companiei s-au ridicat la 15 milioane de euro anul trecut. În plus, cehul a trebuit să opereze reduceri de personal în rândul managementului, care după fuziune a ajuns la circa 370 de oameni. „În prezent, am ajuns la aproximativ 110, am restructurat în două etape, dar a trebuit să facem acest lucru fără a pune compania în risc operaţional“, spune el. Ca şi cum nu ar fi fost de ajuns, noua strategie a lui Rizek, care prevede dezvoltarea conceptului Flanco World, pe suprafeţe mari, între 1.500 şi 3.000 de metri pătraţi, a dus la închiderea a peste 80 de magazine mici şi desfiinţarea conceptului Future Shop, magazine de proximitate specializate în tehnologie înaltă, care nu-şi mai găseau rostul în noua structură de după fuziune. „Anul acesta, ne ocupăm de Flanco World, din care s-au deschis 13 magazine şi urmează alte şapte până la finele anului, iar de anul viitor, în paralel cu acest proces, vom repoziţiona şi promova Flamingo Computers ca retailer de IT specializat în high-tech. În timp ce Flanco se va adresa maselor largi de consumatori de electronice şi electrocasnice, magazinele Flamingo vor fi specializate pe produse pentru segmentele mai pretenţioase“, adaugă acesta. Dezvoltarea Flamingo va fi aproximativ similară cu cea a Flanco, promovând retailul pe spaţii mari, până la circa 3.000 – 4.000 de metri pătraţi.
Profit comparabil cu anul trecut
Nu în ultimul rând, restructurarea operaţiunilor Flamingo sub bagheta lui Rizek a însemnat şi retragerea companiei de pe pieţele externe. „Implementarea noilor procese de business şi pentru reţeaua externă ar fi însemnat o risipă de resurse financiare şi umane. În plus, sincer, nici nu erau nişte magazine foarte profitabile“, admite directorul general al Flamingo Internaţional.
Restructurarea companiei a trebuit operată transparent, sub privirile acţionarilor, compania fiind cotată la Bursa de Valori Bucureşti. „Cred că le-am administrat destule şocuri investitorilor, dar am preferat să strângem toate relele la un loc într-un singur an, chiar dacă ne-a costat destul de mult, dar acum procesul de fuziune dintre cele două companii poate fi considerat încheiat. Totuşi, cine a investit în acţiuni Flamingo vara trecută tot a câştigat 15%, ceea ce nu e de neglijat“, afirmă Rizek.
Totuşi, impactul acestui proces, în paralel cu dezvoltarea magazinelor pe suprafeţe mari, se va resimţi şi asupra rezultatelor din acest an. „Ne aşteptăm la un profit uşor peste punctul de break-even, dar nu ştim cum vor evolua lucrurile de Crăciun, când e vârful de vânzări“, anticipează Jiri Rizek.
Directorul general al Flamingo ştie însă că are o fereastră de doi-trei ani în care să transforme compania într-un retailer de succes. După aceea, MediaMarkt, „care nu intră pe nici o piaţă decât greenfield“, dar şi alţi jucători dispuşi la achiziţii, ar putea bate la uşă.
Catre de vizită
ELECTRONISTUL s-a născut în Praga, Cehia, acum 52 de ani, este căsătorit şi are doi copii. A absolvit Facultatea de Tehnologie TV la Universitatea Tehnică din Praga în 1980, după care a devenit director tehnic la televiziunea publică. După 1990, a fost, pe rând, manager la Kovosluuba Praha, companie de servicii de depanări electronice, manager al lanţului de electronice Tuzex, director general al JVC Cehia şi director regional de vânzări al Philips pentru România, Bulgaria şi statele CSI. Anterior poziţiei de CEO Flamingo, a fost, din 2002, director general al Electro World din Cehia, marcă a grupului Dixons.