Howard Schultz,care acum este CEO Starbucks,a început să lucreze în cadrul companiei din 1982 în calitate de director de marketing. El a încercat să revoluţioneze această industrie şi, în acelaşi timp, să schimbe mentalitatea oamenilor despre cafea. „Înainte să apară Starbucks oamenii consumau cafea preparată instant, care nu era aşa de bună”, povesteşte Schultz, într-un interviu acordat jurnaliştilor de la Bloomberg.
El îşi aduce aminte că prima cafea Starbucks pe care a băut-o a fost în cafeaneau din Seattle Pike în 1980. „Când am venit pentru prima dată aici, nu mai fusesem niciodată într-o cafenea Starbucks. Şi de-a lungul anilor nu am schimbat nimic la acestă unitate din Seattle. Am păstrat-o aşa cum era ”, a completat Schultz.
„Dacă mi-am imaginat că într-o zi o să avem cafenele în 65 de ţări, care servesc peste 8 milioane de clienţi pe săptămână. Nu! Nu mi-am imaginat că acest business va ajunge la aceste dimensiuni”, a mai spus şeful Srabucks.
După ce a terminat studiile a fost angajat la compania Xerox. Schultz povesteşte că nu se simţea confortabil într-un mediu restrictiv, de aceea s-a angajat la o firmă suedeză care demarase o divizie pentru consumatori. „Şi după am văzut că Starbucks îmi putea oferi mai mult, de aceea am ales acestă companie”, a completat Schultz.
Pentru 2 ani a plecat de la Starbucks şi a încercat să-şi creeze propria compania."Atunci proprietarul Starbucks a venit la mine şi mi-a spus că nu vede altă persoană care să conducă compania", mai spune şeful Starbucks.