Vladimir Putin este „foarte bolnav, având cancer al sângelui”, susține un oligarh rus, care ar fi fost înregistrat în secret spunând asta. O înregistrare audio a comentariilor oligarhului a fost obținută de revista New Lines, scrie Daily Mail.
În înregistrarea respectivă, oligarhul, care are legături strânse cu Kremlinul, și care este numit „Iuri” pentru a i se proteja identitatea, spune că anumite probleme de sănătate de care se crede că suferă Putin sunt legate de cancerul de sânge, subliniază tabloidul britanic.
Operat la spate anul trecut, înainte de invazie?
Un exemplu al problemelor de sănătate ale lui Putin sunt durerile lombare, a raportat New Lines. Președintele rus ar fi fost operat la spate anul trecut, în octombrie, cu doar câteva luni înainte de a ordona invadarea Ucrainei, pe 24 februarie.
Alte exemple citate de revistă sunt fața din ce în ce mai umflată a lui Putin, un posibil indicator al folosirii steroizilor în procesul de recuperare, dar și faptul că pare să meargă șchiopătând.
Ashley Grossman, profesor de endocrinologie la Universitatea Oxford, a declarat pentru New Lines că„Putin a fost întotdeauna un bărbat în formă, cu un aspect sportiv și suplu. Dar, în ultimii doi ani, fața și gâtul său sunt tot mai umflate. Acest lucrue se numește cushingoid, și este compatibil cu utilizarea de steroizi”.
Steroizii, a spus Grossman, sunt prescriși mai ales pentru diferite tipuri de limfom sau mielom, cancer al celulelor plasmatice, care provoacă probleme ale oaselor și poate afecta coloana vertebrală și spatele”. Nu se știe dacă Putin are probleme cu căderea părului, dar alte tipuri de cancer de sânge, cum ar fi mielomul, nu necesită chimioterapie. Mielomul poate duce, totuși, la o compresie a coloanei vertebrale.
Sperăm ca Putin să moară din cauza cancerului de sânge
Iuri dezminte teza conform căreia Putin „încercă să găsească naziști în Ucraina”.
„Toți sperăm acum ca Putin să moară din cauza cancerului de sânge sau din cauza unei intervenții interne la Moscova, cum ar fi o lovitură de stat, pentru a scuti Rusia de alte nenorociri”, ar fi spus ologarhul.
„Putin distrus economia Rusiei, economia Ucrainei și multe alte economii. Pur și simplul le-a ruinat”, a spus oligarhul, potrivit New Lines.
”Problema este cu capul lui. Un tip nebun poate întoarce lumea pe dos”, a continuat el.
Revista a spus că a identificat identitatea și vocea oligarhului, dar că nu va dezvălui numele acestuia din cauza repercusiunilor cu care s-ar putea confrunta.
Diferite surse au susținut în ultimele luni că președintele Vladimir Putin, în vârstă de 69 de ani, suferă de Parkinson. Liderul de la Kremlin a fost văzut în public din ce în ce mai rar, iar atunci când apare la televizor, aparițiile sale sunt bine controlate.
Cine este ”Iuri”, oligarhul întregistrat în secret
Revista New Lines, publicată de think tank-ul Center for Global Policy, a spus că oligarhul este inclus în topul Forbes, fiind unul dintre cei mai bogați 200 de oameni de afaceri ai țării. Directorul revistei, Michael Weiss, care a scris articolul, a adăugat că oligarhul ar fi putut fi sincer sau poate că a încercat în mod deliberat să răspândească aceste dezinformări.
Dar, amintește Daily Mail, în ciuda faptului că oamenii Kremlinului sunt foarte atenți cu imaginile în care apare Putin, în ultimele luni au existat o serie de semne că acesta nu se simte bine.
La începutul săptămânii, Putin a susținut un discurs în timpul paradei de Ziua Victoriei. Putin a fost surprins mergând greoi, prin Piața Roșie, posibil pentru a ascunde faptul că șchioapătă. De asemenea, a fost văzut având picioarele acoperite cu o pătură în timp ce urmărea parada.