Invadarea Ucrainei declanșat o nouă înghețare a relațiilor dintre Statele Unite și Rusia. Dar pentru unii agenți CIA și FBI, războaiele de spionaj care au marcat primul Război Rece dintre SUA și URSS nu s-au încheiat niciodată.
Tabloidul britanic The Sun prezintă povestea unui agent dublu din timpul Războiului Rece, supranumit „cel mai de succes spion din lume”. Este omul care ar fi jucat un rol esențial în ascensiune lui Vladimir Putin. Identitatea sa rămâne un mister și azi.
Spre deosebire de majoritatea ”cârtițelor” care, în ani, au fost identificate, identitatea acestui individ misterios nu a fost niciodată aflată, devenind una dintre cele mai mari necunoscute ale lumii spionajului.
Misiunea sa și a oamenilor săi a fost atât de complexă, încât se spune că a ajutat la ascensiunea lui Vladimir Putin, fost agent KGB, la Kremlin, pregătindu-i scena pentru a prelua controlul asupra Rusiei.
”Al patrulea om” a compromis identitățile spionilor ruși
”Al patrulea om” a compromis identitățile spionilor ruși care lucrau pentru americani și a făcut ca informații sensibile CIA să ajungă pe mâna rușilor.
Fostul agent CIA Robert Baer a declarat pentru The Sun că, dacă ar fi putut fi împiedica acțiunile sale, ”istoria ar fi fost alta”. Baer crede că, dacă „al patrulea om” ar fi fost eliminat, serviciile de informații americane ar fi putut să identifice amenințarea pe care o reprezenta Putin.
”The Cambridge Five, but only worse”
El susține că toate conversațiile private dintre fostul președinte american de la acea vreme, Bill Clinton, și liderul rus Boris Elțîn, au fost divulgate lui Putin și KGB-ului, devenit între timp FSB.
Potrivit lui Baer, spionii ruși care s-au infiltrat în CIA în acea perioadă erau cunoscuți sub numele de „The Cambridge Five, but only worse”, cu referire la rețeaua de spioni sovietici care s-au infiltrat în Marea Britanie din 1930 până în anii 50.
În ultimul deceniu al Războiului Rece, trei americani care spionau pentru URSS, ofițerii CIA Edward Lee Howard și Aldrich Ames și agentul FBI Robert Hanssen, au ajutat Moscova să identifice, să aresteze și să închidă sau să execute majoritatea agenților sovietici care spionau în secret pentru SUA. Dacă Ames și Hanssen au fost prinși și arestați in SUA, Howard a defectat la Moscova, unde a murit în 2002.
Primele informaţii au apărut încă din 1988
Există însă tot mai multe dovezi că ar fi putut exista ”un al patrulea” spion american, care nu a fost niciodată prins. „A existat un al patrulea om. ”Uitați-vă la dovezi. Nimeni nu se îndoiește de asta și de faptul că FBI-ul urmărește acest lucru de peste 25 de ani. Și rușii sunt de acord că a fost un al patrulea om”, a mai spus Robert Baer.
Primele informaţii despre posibilii spioni ruşi din CIA şi FBI au apărut încă din 1988, când un ofiţer KGB, pe nume Alexander Zaporojski, care lucra pentru americani, a început să ofere indicii care dezvăluiau că KGB avea spioni în interiorul serviciilor de informaţii americane. La un moment dat, Zaporojski a sugerat că KGB-ul avea doi spioni, unul în CIA şi altul în cadrul FBI, deşi nu le ştia numele. Dovezile lui au condus în cele din urmă la Ames din cadrul CIA şi la Hanssen de la FBI. Apoi, Zaporojski a început să le spună oficialilor americani că mai exista un spion al Rusiei în interiorul CIA, despre care se credea că se afla mai sus în organizaţie.
Misterul celui de-al patrulea om este mult mai semnificativ din punct de vedere istoric
Ofițerii CIA Laine Bannerman, Diana Worthen și MaryAnn Hough și analistul FBI Jim Milburn au avut misiunea de găsi și elimina ceea ce credeau că este „al patrulea om”. Echipa a fost informată și despre „al patrulea om” chiar de un spion rus.
„Povestea agentului dublu rus din CIA care a scăpat poate suna ca o afacere neterminată a Războiului Rece”, arată Baer în cartea sa. Autorul susţine că „misterul celui de-al patrulea om este mult mai semnificativ din punct de vedere istoric decât o poveste clasică de spionaj. Face parte din povestea complexă a modului în care America a ratat complet venirea lui Putin şi învierea KGB-ului.”