Am participat recent la conferințele „TEDx Bucharest“. Evenimentul presupune prezentări din orice zonă de activitate, cu condiția să fie inspiraționale pentru spectatori, în marea lor majoritate tineri aflați în căutarea propriului lor drum în viață. Am fost bucuros să realizez că tendința actuală este spre inițiativă și antreprenoriat. Oamenii încep să realizeze tot mai des că a sta și a aștepta de la alții să rezolve problemele este o strategie pierzătoare. Sigur, a începe o afacere, mai ales fără bani, nu este la îndemâna oricui. Nu toți ne putem simți confortabil în mijlocul oceanului de incertitudini care este mediul de afaceri. Un salariu sigur la sfârșit de lună este, probabil, varianta cea mai dezirabilă pentru majoritatea. Însă nu strică să ne încercăm puterile, mai ales în perioada în care nu prea avem multe de pierdut. Chiar dacă nu reușim întotdeauna, trebuie să ne amintim, așa cum spune Camelia Șucu, pe care am avut-o invitată în emisiunea Capital TV, că drumul către succes este pavat cu multe, multe eșecuri. Pledoaria mea pentru antreprenoriat și implicare în cautarea unor soluții nu este întâmplătoare. Într-o perioadă în care mediul de afaceri primește lovitură după lovitură de la guvernanți, total lipsiți de ispirație în a găsi metode de creștere economică, este important ca societatea să pună presiune pe politicieni și pe oficialitățile de tot felul. Cel mai periculos fenomen care se poate produce acum este ca oamenii de rând, electoratul, să-și sacrifice visele și ambițiile pe altarul resemnării. Sunt deja prea mulți cei care preferă locul călduț dintr-o firmă de stat, obținut, firește, cu obișnuitele „pile“, unei aventuri cu rezultate incerte din zona inițiativei private. Dar cu un salariu la stat nu vom deveni niciodată prosperi. Nu vom reuși niciodată să ne trăim visele. Iar asta este o evidență pe care au testat-o deja pe propria piele cei trecuți acum de 50-60 de ani. Nu are niciun rost să repetăm istoria.
La „TEDx Bucharest“ toți partici­panții, fără excepție, au avut lacrimi în ochi și au izbucnit în ropote de aplauze la finalul prezentării Karinei Hollekim. Ea este o femeie care a avut îndrăzneala să-și urmeze visul din copilărie, acela de a zbura precum păsările, în ciuda faptului că adulții îi explicau mereu că acest lucru este imposibil. Așa a descoperit „base jumping“, săriturile în gol din avioane sau de pe vârfuri de munte, căderea în gol timp de minute bune și apoi deschiderea parașutei în ultimele secunde înaintea unui contact mortal cu solul. În una dintre aceste sărituri, una considerată de rutină, ceva a mers greșit. Parașuta nu s-a deschis corect. Iar femeia a mai reușit doar să-și ia poziția de impact, exersată în timpul antrenamentelor. Apoi a urmat întunericul. Când s-a trezit din nou la realitate, a aflat că a supraviețuit miraculos acestei căzături, dar că are zeci de fracturi în tot corpul și că nu va mai putea merge niciodată. Și totuși, a continuat să creadă în ea însăși. După 20 de operații chirurgicale și vreo cinci ani de muncă grea pentru recuperare, a reușit să învețe din nou mersul. Iar un an mai târziu era din nou pe schiuri, în vârf de munte. Secretul ei? A luat decizia de a lupta cu soarta nu atunci când a conștientizat supraviețuirea miraculoasă. Nu în momentul în care medicii au descoperit că-i putrezise o parte din os din cauza unui fir de iarbă rămas în carne și doar ulterior înlăturat. Nu înainte sau după vreuna dintre zecile de operații suferite. Decizia de a se bate în continuare a trebuit să o ia în fiecare dintre cele peste 1.500 de zile de chin. În fiecare dimineață. În fiecare moment când zeii o pedepseau cu dureri îngrozitoare și oamenii clătinau din cap a neputință, Karina a ales să creadă în ea însăși.