O cercetătoare de la OMS a susținut că virusul COVID-19 circulă în momentul de față în toate ţările. În acest context, spune ea, reprezintă în continuare o amenințare.
„Acest virus, SARS-CoV-2, circulă în prezent în toate ţările şi constituie în continuare o ameninţare. Trebuie să rămânem vigilenţi, căci virusul circulă, evoluează şi se schimbă”, a avertizat Maria Van Kerkhove, cercetătoare a OMS, conform AFP.
COVID reprezintă în continuare o amenințare
Potrivit specialistei, există în prezent trei variante ale virusului COVID-19 aşa-zise de „interes”. Este vorba despre XBB.1.5, XXB.1.16 şi EG.5. Acestea fac obiectul unei supravegheri sporite.
O a patra, denumită BA.2.86, urmează să li se alăture, chiar dacă nu prezintă o gravitate crescută a maladiei.
„Am constatat o creştere lentă şi regulată a depistării sale în lume”, a explicat Van Kerkhove.
Amintim că OMS a declarat o urgenţă de sănătate publică pe plan internaţional la 30 ianuarie 2020, nivelul său cel mai înalt de alertă. Urgență a fost ridicată în cele din urmă la 5 mai 2023.
În afara simptomelor acute şi imediate, OMS îşi exprimă preocuparea pentru efectele pe termen lung provocate de virus, cunoscute sub numele de COVID lung.
„Avem dovezi că vaccinarea cu vaccinurile împotriva COVID-19 reduce riscul”, a declarat Maria Van Kerkhove.
13,5 miliarde de vaccinuri împotriva COVID au fost administrate în lume
Aceasta a indicat că 13,5 miliarde de vaccinuri împotriva COVID-19 au fost administrate în lume de la primele injecţii la sfârşitul anului 2020.
Responsabila OMS a încurajat locuitorii emisferei nordice, unde iarna începe curând, să se vaccineze împotriva COVID şi a gripei.
Maria Van Kerkhove este director interimar responsabil de pregătirea măsurilor de prevenţie împotriva epidemiilor şi pandemiilor.
Amintim că în perioada 6 – 12 noiembrie 2023 România a înregistrat 1.586 de cazuri noi de infectare cu virusul SARS-CoV-2.
Din totalul cazurilor, 509 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
Până în momentul respectiv, în țară s-au înregistrat 3.501.193 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2. Incidența la 14 zile este de 0.20, reflectând o scădere a ratei de transmitere în ultima perioadă.
Reconfirmarea pozitivă a unui număr de 127 de persoane s-a făcut în urma retestării celor care erau deja pozitivi.