Noile licențe plasează OMV pe primul loc între companiile din afara Norvegiei și pe locul secund în clasamentul general, după Statoil, în cadrul rundei pentru acordarea licențelor. Licențele vizează teritorii aflate în cadrul principalelor zone de interes ale OMV Norge, în zona extrateritorială a Norvegiei Centrale și în Marea Barents.
Două dintre noile licențe vizează explorarea resurselor de gaze din zona de adâncime a Bazinului Vøring, aflat în partea de nord a Mării Norvegiei. Ambele licențe sunt operate de OMV (60%), în parteneriat cu PGNiG (40%). Acordarea licențelor PL 702 și PL 703 reprezintă un sprijin strategic pentru perspectivele pe termen lung ale OMV în ceea ce privește investițiile în proiectele Aasta Hansteen și Polarled, concepute ca viitoare centre pentru gaze naturale.
Cele patru noi licențe ce vizează Marea Barents reprezintă o creștere semnificativă a portofoliului OMV în această regiune emergentă. OMV Norge are o participație de 20% în cadrul celor patru licențe, având drept operatori companiile Statoil, Repsol, RWE și GDF SUEZ. Noile licențe PL 615 B și PL 723 sunt momentan cele mai nordice licențe acordate în Norvegia, vizând Hoop High, o zonă de la frontiera Mării Barents. În această zonă, OMV va executa vara aceasta foraje de explorare, ca operator al licenței PL 537 (Wisting). De asemenea, Statoil va executa foraje ca operator al PL 615 (Apollo) în 2014. Astfel, noile licențe acordate asigură activități potențiale pe termen lung. Noile licențe PL 711 și PL 721 sunt situate la frontiera vestică a Mării Barents, regiune în care activitățile s-au intensificat în ultima perioadă, și permit extinderea prezenței OMV în această zonă.
„Norvegia este una dintre cele mai importante regiuni pentru OMV, din punctul de vedere al dezvoltării, având în vedere că focusul companiei este pe explorare și producție. (…) În total, OMV estimează participarea la procesul de explorare a opt sonde în Marea Barents, până la jumătatea lui 2014, dintre care trei urmează a fi operate”, a spus Jaap Huijskes, membru al Consiliului Executiv al OMV, responsabil pentru activitatea de Explorare și Producție.
OMV continuă să se extindă în Norvegia
3 iulie 2013, 16:34
Ultima modificare în 3 iulie 2013, 19:34
OMV a primit încă șase licențe de explorare extrateritorială în Norvegia, îndeplinind rolul de operator pentru două dintre acestea. Licențele au fost acordate de către Ministerul norvegian al Petrolului și Energiei, în cadrul celei de-a douăzeci și doua runde pentru acordarea licențelor de explorare. Semnarea acordului cu Ministerul a avut loc vineri, 28 iunie.
Etichete: petrol
Publicat in categoriile: Companii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Companii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- CEZ România a jucat rolul de ”bancă” pentru CFR şi Poşta Română
- Internetul industrial ar putea aduce 2,2 trilioane euro la PIB-ul european până în 2030
- Zero accidente rutiere, autovehicule automate, ecologice, interconectate
- Gadgeturi Sony pentru vacanță
- Parc industrial la Mioveni
- Piperea: “90% din comunele din România sunt în insolvenţă”
- Apa Nova repopulează Delta Dunării cu sturioni
- România pierde anual 4,4 miliarde de dolari pe lanţul de producţie, transport şi distribuţie de energie
- Corporaţiile care vor salva America
- Ctrl+Alt+Delete = Profit