Reflectând tendinţele din întregul sector în urma reducerii preţului petrolului, OMV a apreciat luni că declinul 'a împovărat semnificativ' performanţa companiei în trimestrul trei din 2015.
După ce vineri acţiunile OMV au înregistrat la Bursa de la Viena cel mai semnificativ avans din ultimele aproape patru luni, luni dimineaţă titlurile au scăzut cu 3,8%, iar la prânz înregistrau un recul de 1,8%, la 25,01 euro.
Luni, cotaţia barilului de petrol Brent cu livrare în luna decembrie era în scădere cu 0,6%, la 50,18 dolari. OMV se aşteaptă ca anul viitor cotaţia barilului de petrol Brent să se situeze la 55 dolari, în scădere faţă de previziunea de 75 de dolari din raportul anual pe 2014. În 2017, cotaţia barilului de petrol Brent ar urma să ajungă la 70 de dolari, faţă de 90 de dolari estimat anterior.
'Costurile speciale nete înregistrate în trimestrul trei din 2015, în special ca urmare a reducerii estimărilor preţului ţiţeiului, se vor ridica la aproximativ un miliard de euro', se arată în comunicatul OMV.
Producţia OMV a scăzut în trimestrul trei din 2015 la 292.000 de barili echivalent petrol (boe) pe zi (dintre care 174.000 boe au reprezentat contribuţia Petrom), de la 307.000 echivalent petrol (boe) pe zi în precedentele trei luni (dintre care 181.000 boe au reprezentat contribuţia Petrom) şi 311.000 în trimestrul trei din 2014 (dintre care 178.000 boe au reprezentat contribuţia Petrom). Scăderea a fost determinată de contribuţia mai redusă din România, în urma planificatelor lucrări de reparaţie, şi din Norvegia, unde este prevăzută o redresare a zăcământului Gullfaks.
Producţia totală de hidrocarburi a OMV a crescut cu un procent, până la 307.000 de barili echivalent petrol (dintre care 181.000 boe au reprezentat contribuţia Petrom grup), în trimestrul al doilea, de la 303.000 boe (184.000 – Petrom) în primul trimestru al acestui an. Comparativ, în trimestrul al doilea al anului trecut, producţia OMV s-a situat la 297.000 boe.
Declinul sezonier al volumelor de ţiţei şi gaze naturale din facilităţile de stocare, alături de reducerea preţurilor produselor petroliere rămase în stocuri la sfârşitul trimestrului au avut ca rezultat un profit nerealizat diminuat al stocurilor comparativ cu trimestrul precedent, ceea ce a dus la un efect pozitiv în consolidare, de aproximativ 35 milioane de euro, în special la OMV Petrom, se arată în comunicatul grupului austriac.
În plus, marja de rafinare a OMV (un indicator al profitabilităţii afacerilor cu petrol şi gaze naturale) a crescut până la 7,84 de dolari pentru un baril de echivalent petrol în trimestrul trei din 2015, de la 7,78 dolari în precedentele trei luni.
OMV a precizat că rezultatele sale financiare pe trimestrul al doilea urmează a fi date publicităţii în data de 5 noiembrie.
De asemenea, OMV a anunţat că potenţialii cumpărători ai participaţiei de 49% în subsidiara sa Gas Connect Austria şi-au exprimat 'interesul solid' iar tranzacţia ar urma să fie semnată anul viitor. 'Într-o perioadă dificilă pe piaţa energetică, adoptăm măsuri adecvate pentru a optimiza portofoliul nostru şi pentru a întări fluxul de numerar şi bilanţul', a afirmat Manfred Leitner, şeful diviziei downstream.
Grupul austriac OMV este acţionarul majoritar al Petrom, cu o participaţie de 51,01%. Ministerul Economiei deţine 20,64% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 20,11%, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare 2,03% iar 6,21% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti. Petrom este cea mai mare companie românească de petrol şi gaze, cu activităţi în sectoarele Explorare şi Producţie, Rafinare şi Produse Petrochimice, Marketing, Gaze Naturale şi Energie.