Grupul petrolier OMV şi-ar putea vinde reţeaua de benzinării din Cehia, Ungaria şi Slovacia, a anunţat postul ceh de televiziune CT24, transmite Portfolio.Hu.
Veniturile obţinute ar fi investite în producţia de gaze naturale, care oferă profituri mai bune, informează Agerpres.
OMV îşi va menţine activităţile în Austria, Germania, România şi Turcia, dar ia serios în considerare retragerea din Cehia, Bulgaria, Ungaria, Slovacia şi Italia. În Cehia, OMV ar putea vinde cele 220 de benzinării pe care le deţine.
Poziția oficială a companiei
Oficialii companiei au precizat că nu au luat încă decizii finale privind activele de Rafinare și Marketing la care se va renunța.
"Ca parte a strategiei sale corporative şi pe fondul unui mediu de piaţă plin de provocări, OMV analizează optimizarea portofoliului său de Rafinare şi Marketing. Această măsură este necesară în vederea menţinerii segmentului de Rafinare şi Marketing ca parte importantă a viitoarei activităţi OMV. Nu au fost luate decizii finale cu privire la activele de Rafinare şi Marketing la care se va renunţa, prin urmare nu comentăm zvonurile apărute în piaţă. În calitate de companie internaţională integrată în domeniul petrolului şi al gazelor naturale, divizia de Rafinare şi Marketing va rămâne un segment important al activităţii OMV", se arată în comunicat.
OMV ar urma să înceapă programul său de un miliard de euro (1,4 miliarde de dolari) de vânzare a activelor de producţie şi se deja cunosc activele la care probabil se va renunţa, a declarat în 22 septembrie directorul general al grupului petrolier austriac, Gerhard Roiss.
Potrivit CEO-ului Gerhard Roiss, până în 2014, grupul va renunţa la active de un miliard de euro pe segmentul de rafinare şi marketing şi să va concentra pe explorare şi producţie (E&P). Recent au apărut informații în presă referitoare la o posibilă vindere de către Petrom a rețelei de benzinării către grupul petrolier din Serbia, NIS, controlat de Gazprom.