Grupul energetic austriac OMV AG, care deţine compania românească Petrom, şi-a prezentat rezultatele pentru trimestrul doi din 2019. În ciuda producţiei record, obiectivul pentru întregul an a fost revizuit în uşoară scădere.
Grupul energetic austriac OMV AG şi-a revizuit în uşoară scădere obiectivul privind producţia obţinută în acest an, după ce a raportat o creştere de 44% a profitului operaţional ajustat în trimestrul doi din 2019, sprijinit de nivelul record al producţiei, scrie Agerpres. În perioada aprilie-iunie 2019, profitul operaţional înainte de dobânzi şi impozitare ajustat cu elemente speciale s-a situat la 1,05 miliarde de euro (1,17 miliarde de dolari), în timp ce analiştii estimau 966 de milioane de euro. Din profitul operaţional ajustat înregistrat în trimestrul doi din acest an, 215 milioane de euro a reprezentat contribuţia OMV Petrom, în creştere faţă de o contribuţie de 159 de milioane de euro în perioada aprilie-iunie 2018.
Majorarea profitului OMV AG vine în principal ca urmare a unei diversităţi mai mari a producţiei, inclusiv gazul rusesc, participaţiile din două zăcăminte petroliere în Abu Dhabi şi participaţia de 15% în zăcământul norvegian Aasta Hansteen. În martie, OMV a reluat producţia la cel mai mare zăcământul libian, El Sharara, care fusese închis în decembrie. Ulterior zăcământul a mai fost închis câteva zile luna aceasta, după ce un grup neidentificat a oprit alimentarea unei conducte. În mai, directorul general al OMV, Rainer Seele, îşi exprima optimismul că până la sfârşitul anului producţia medie în Libia va fi de 35.000 de barili echivalent petrol pe zi. Acum grupul energetic austriac speră ca producţia să fie la nivelul celei realizate în aprilie.
Producţia totală de hidrocarburi a OMV (petrol şi gaze naturale) a urcat în trimestrul doi din 2018 cu 3,4% faţă de primele trei luni din acest an şi cu 17% comparativ cu perioada similară din 2018. Producţia de hidrocarburi a Petrom a fost de 151.000 de barili echivalent petrol pe zi în trimestrul doi din acest an, în scădere cu 6% faţă de 160.000 de barili echivalent petrol pe zi în perioada similară din 2018. De asemenea grupul austriac se aşteaptă ca anul acesta producţia de energie electrică a centralei de la Brazi să fie mai scăzută decât în 2018.
Vânzările grupului au urcat la 6,035 miliarde de euro în trimestrul doi din 2019, de la 5,70 miliarde de euro în perioada similară din 2018. La 30 iunie 2019, datoria netă se situa la 3,29 miliarde de euro, în creştere faţă de 2,84 miliarde de euro în perioada similară a anului trecut.
OMV a anunţat că va continua să finanţeze proiectul gazoductului Nord Stream 2. Grupul rus Gazprom livrează gaze naturale Germaniei printr-o serie de conducte amplasate în Marea Baltică, denumite Nord Stream. În 2015, Gazprom şi un grup de companii europene, respectiv E.ON, Wintershall, Shell, OMV şi Engie, au semnat un acord pentru realizarea proiectului Nord Stream-2, ce presupune construcţia a încă două conducte pe lângă cele două deja existente. Conducta Nord Stream 2 este preconizată să devină operaţională la finele lui 2019. Costul total al proiectului este estimat la 9,5 miliarde euro.
Grupul austriac OMV este acţionarul majoritar al Petrom, cu o participaţie de 51,01%. Petrom este cea mai mare companie românească de petrol şi gaze, cu activităţi în sectoarele Explorare şi Producţie, Rafinare şi Produse Petrochimice, Marketing, Gaze Naturale şi Energie.