'În şedinţa de tranzacţionare organizată de BRM, OMV Petrom a vândut primele cantităţi de gaze naturale din producţia internă proprie pentru care are obligaţia să încheie tranzacţii pe pieţele centralizate din România, conform Ordinului ANRE 62/ 2014. În această şedinţă, s-a tranzacţionat peste jumătate din cantitatea propusă de OMV Petrom a fi vândută pe bursă în luna iulie. Asistăm la deblocarea pieţei după o perioadă de câteva luni în care s-au înregistrat doar tranzacţii între consumatorii finali şi furnizori', se arată în comunicat.
Au fost depuse ordine de sens contrar de cumpărare din partea societăţilor: Axpo Energy România, Conef Gaz, E.ON Energie România, GDF Suez Energy România, InterAgro şi WIEE.
S-a tranzacţionat o cantitate totală de 180.200 MWh, la un preţ mediu de 85,33 lei/MWh. Gazele vor fi livrate în perioada 1 august – 1 septembrie 2014, mai spun reprezentanţii BRM.
Preţul obţinut de Petrom este mai mic decât cel reglementat al gazelor de producţie internă pentru clienţii noncasnici, care în prezent a ajuns la 89,4 lei pe MWh.
Potrivit Ordonanţei de Urgenţă 35/2014, începând cu data de 15 iulie 2014 şi până la 31 decembrie 2018, producătorii de gaze naturale din România au obligaţia să vândă pe bursă o parte din producţie.
Acelaşi act normativ prevede faptul că şi furnizorii de gaze sunt obligaţi să vândă şi să cumpere de pe bursă o parte din gazele comercializate în perioada 1 martie 2015 – 31 decembrie 2018.
Potrivit unui ordin al ANRE, pentru perioada 15 iulie – 31 decembrie 2014, fiecare producător trebuie să vândă pe bursă cel puţin 20% din cantitatea de gaze naturale din producţia proprie destinată consumului pe piaţa concurenţială.
'De la aplicabilitatea obligaţiei mai sus amintite sunt exceptate cantităţile de gaze naturale din producţia internă proprie, care fac obiectul contractelor de vânzare a gazelor naturale aferente pieţei concurenţiale aflate în derulare la data intrării în vigoare a acestui ordin', precizează ANRE.
Totodată, până la data de 31 octombrie 2014, ANRE va elabora metodologia în baza căreia se va stabili obligaţia producătorilor şi furnizorilor de a încheia tranzacţii pe pieţele centralizate, cu începere din anul 2015 până la data de 31 decembrie 2018.
Agerpres