"Petrom ar putea analiza dacă va construi un nou bloc energetic de o capacitate similară termocentralei de la Brazi, în condiţiile în care descoperirile din Marea Neagră pot fi exploatate comercial şi dacă se va dovedi că acest lucru este posibil pe termen lung", a afirmat Carmencita Constantin.
Centrala electrică a OMV Petrom de la Brazi, cu o capacitate de 860 MW, va deveni operaţională comercial în a doua jumătate a anului 2012, a anunţat, în februarie, directorul general al grupului, Mariana Gheorghe.
Petrom a demarat lucrările de construcţie a centralei pe gaze în ciclu combinat de la Brazi în 2008, investiţiile pentru construirea centralei ridicându-se la circa 500 milioane euro.
Reprezentanţii Petrom au declarat, miercuri, că strategia companiei pentru 2015 include doar proiectul de construcţie a centralei de la Brazi, iar cea pentru 2021 nu a fost încă finalizată.
"Strategia companiei pentru 2015 include proiectul de construcţie a centralei de 860 MW de la Brazi. La acest moment nu există nicio decizie de construcţie a unei alte centrale. Strategia companiei pe 2021 este în curs de elaborare şi estimăm că va fi finalizată în acest an", au spus reprezentanţii Petrom.
SURSA: Agerpres