În domeniul E&P (Explorare şi Producţie), pentru asigurarea unei producţii stabile în România, OMV Petrom va continua derularea câtorva proiecte de redezvoltare a zăcămintelor, axându-se pe foraj, reparaţii capitale şi pe injecţia de apă şi abur.
”Plănuim ca, până la sfârşitul anului, să avem cinci proiecte de redezvoltare a zăcămintelor în faza de implementare. Avem în plan să forăm mai mult de 110 sonde, dintre care două sonde de evaluare în zăcământul Totea”, se arată într-un comunicat al OMV Petrom.
În plus, în România, se află în desfăşurare o amplă prospecţiune seismică 3D în blocul Neptun. ”După interpretarea datelor, planificăm începerea unei noi campanii de foraj până la sfârşitul anului 2013”, se mai subliniază în comunicat.

În Kazakhstan, compania pregăteşte implementarea planului de injecţie apă în zăcământul Komsomolskoe şi a planului de redezvoltare a zăcământului TOC (Tasbulat, Aktas, Turkmenoi) cu scopul menţinerii nivelului de producţie.
De asemenea, Grupul urmăreşte oportunităţile de creştere prin achiziţiile de perimetre de explorare din Marea Neagră, respectiv finalizarea acordului de transfer pentru achiziţia, împreună cu ExxonMobil, a unei participaţii de 85% din perimetrul Midia (România), în timp ce acordul de împărţire a producţiei pentru perimetrul Skifska (Ucraina) se află în curs de negociere cu guvernul ucrainian.
În sectorul Gaze şi Energie, OMV Petrom îşi propune creşterea valorii gazelor din producţie proprie prin continuarea optimizării operării centralei de la Brazi şi prin consolidarea poziţiei sale pe piaţă, realizarea sinergiilor prin gruparea activităţilor de vânzare electricitate şi gaze naturale către clienţii existenţi. În trimestrul II din 2013 este planificată oprirea pentru o lună a centralei electrice Brazi, pentru montarea instalaţiei de tratare a gazelor naturale, cu condiţia primirii avizului operatorului naţional de transport şi de sistem.
În domeniul Rafinare şi Marketing, OMV Petrom anunţă implementarea unor noi etape în programul de modernizare a rafinăriei Petrobrazi, estimat a se finaliza până la sfârşitul anului 2014. Investiţiile Grupului Petrom în România au crescut, la 31 decembrie 2012, la valoarea de 4,930 miliarde de lei, comparativ cu aceeaşi dată din 2011 când acestea se situau la 4,803 miliarde de lei, ca urmare a investiţiilor substanţiale în E&P.
Investiţiile în E&P, de 3,753 miliarde de lei, au reprezentat 76% din valoarea totală înregistrată în 2012 şi au fost direcţionate către forajul sondelor de dezvoltare, lucrări de reparaţii capitale, operaţiuni de adâncime, instalaţii de suprafaţă, proiectele de redezvoltare a zăcămintelor, precum şi pentru proiectele ”Neptun Deep” şi ”Totea Deep”.

Aproximativ 4% din investiţii au fost realizate în G&E (Gaze şi Energie – n.r.) respectiv 221 de milioane de lei, în principal pentru centrala electrică de la Brazi, care a început operarea comercială pe 1 august, potrivit Agerpres.

Investiţiile în R&M (Rafinare şi Marketing – n.r.), de 899 milioane de lei, au reprezentat 18% din totalul investiţiilor efectuate în 2012 şi au fost direcţionate în special către programul de modernizare a rafinăriei Petrobrazi (incluzând modernizarea instalaţiei de distilare atmosferică şi în vid a ţiţeiului şi a instalaţiei de cocsare).