România devine un lider al Europei! Viitorul este asigurat: Suntem mândri

Petrom harta Romania

SURSA FOTO: Dreamstime

România dă lovitura anului! Vom avea un viitor cu emisii scăzute de carbon cu ajutorul OMV Petrom, liderul în producția integrată de energie în sud-estul Europei.

OMV Petrom va dezvolta două capacități de producție de hidrogen verde în România

OMV Petrom anunță semnarea a două contracte de finanțare în cadrul Planului Național pentru Redresare și Reziliență (PNRR) pentru dezvoltarea a două capacități de producție de hidrogen verde, cu o putere totală de 55 MW, la rafinăria Petrobrazi.

Aceste contracte au fost încheiate în parteneriat cu Ministerul Energiei pentru o sumă maximă de finanțare de 50 de milioane de euro. Valoarea totală a investiției se ridică la aproximativ 140 de milioane de euro.

Finanțarea a fost securizată în urma reluării, în iulie 2023, a procedurii competitive pentru proiecte de promovare a investițiilor în hidrogen verde, inițial demarată în 2022. În conformitate cu Strategia 2030, ne-am asumat să sprijinim tranziția energetică în România și în regiune, prin investiții în valoare de aproximativ 11 miliarde de euro până la finalul acestui deceniu. Din care aproximativ 35% vor fi direcționate către proiecte cu emisii reduse sau zero de carbon.

Au fost făcut progrese semnificative în proiecte privind energia regenerabilă și mobilitatea electrică. Prin acest proiect, se adăugă hidrogenul în portofoliul de inițiative cu emisii reduse de carbon. Proiectele vizează construirea a două instalații de electroliză a apei, cu capacități de 35 MW și 20 MW, în cadrul rafinăriei Petrobrazi. Întregul proces va fi alimentat cu energie regenerabilă, fără a emite carbon. Ceea ce permite clasificarea hidrogenului produs drept hidrogen verde.

„Prin Strategia 2030, ne-am angajat să susţinem tranziţia energetică în România şi în regiune, cu investiţii de circa 11 miliarde de euro până la sfârşitul acestui deceniu, din care circa 35% vor susţine proiecte cu emisii scăzute şi zero de carbon.

Am făcut paşi importanţi în proiecte de regenerabile şi de electro-mobilitate, iar cu acest proiect adăugăm hidrogenul în portofoliul nostru de proiecte cu conţinut redus de carbon”, a explicat Christina Verchere, CEO OMV Petrom.

Christina Verchere (SURSA FOTO: YouTube, ADIPEC Official)

Cantitatea anuală de hidrogen verde va ajunge la circa 8 kilotone

Se estimează că cantitatea anuală de hidrogen verde produsă în cadrul celor două proiecte va ajunge la aproximativ 8 kilotone. Integrarea hidrogenului verde în procesul de producere a combustibililor ecologici, precum combustibilul sustenabil pentru aviație și biodiesel, va conduce la o reducere de cel puțin 70% a emisiilor de CO2 în comparație cu combustibilii tradiționali.

În prezent, proiectele se află în etapa de proiectare, având ca obiectiv luarea deciziei finale de investiție în 2024.

„Suntem mândri că ne aflăm printre primii producători de hidrogen verde din România. Hidrogenul verde, produs din surse regenerabile de energie, reprezintă o soluţie viabilă pentru un viitor cu emisii scăzute de carbon.

Prin dezvoltarea acestor proiecte la Petrobrazi facem paşi importanţi pentru o activitate de rafinare sustenabilă”, a adăugat Radu Căprău, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea de Rafinare şi Marketing.

Radu Căprău (SURSA FOTO: Facebook, OMV Petrom)