OMV Petrom investește în energie verde: Proiecte fotovoltaice de 710 MW în Teleorman

centrala fotovoltaica panouri fotovoltaice

SURSA FOTO: Dreamstime

OMV Petrom își extinde investițiile în energie verde, achiziționând proiecte fotovoltaice de 710 MW în Teleorman. Aceste parcări solare promite să producă suficientă energie pentru a acoperi 70% din consumul casnic al Bucureștiului!

OMV Petrom a finalizat achiziția unor proiecte de parcuri fotovoltaice pentru județul Teleorman

OMV Petrom a finalizat achiziția unor proiecte de parcuri fotovoltaice de la compania daneză Jantzen Renewables ApS, care vor fi dezvoltate în județul Teleorman.

Conform comunicatului companiei, aceste proiecte sunt „gata de construit” și vor avea o capacitate instalată de aproximativ 710 MW, fiind printre cele mai semnificative din Europa de Sud-Est.

Se estimează o producție de peste 20.000 GWh pe parcursul a 25 de ani, suficientă pentru a acoperi aproximativ 70% din consumul casnic anual al municipiului București.

Proiectele au primit deja aprobarea pentru conectarea la rețeaua națională de transport al energiei electrice. Estimările indică faptul că acestea ar putea începe să livreze energie sistemului energetic național în a doua parte a anului 2026. Tranzacția a fost validată de Comisia pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe.

SURSA FOTO: Facebook, OMV Petrom

Compania este cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est

OMV Petrom este cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de aproximativ 41 milioane bep de țiței și gaze în 2023. Compania dispune de o capacitate de rafinare de 4,5 milioane de tone pe an și operează o centrală electrică pe gaze naturale de 860 MW. În sectorul distribuției de produse petroliere, OMV Petrom este prezent în România și în regiune, având în jur de 780 de benzinării sub brandurile OMV și Petrom.

La finalul anului 2023, acționarii români dețin peste 43% din acțiunile OMV Petrom, dintre care statul român, prin Ministerul Energiei, are o participație de 20,7%, iar 22,5% aparțin fondurilor de pensii românești, inclusiv aproape 500.000 de investitori individuali și alte entități locale. OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deține 51,2% din acțiuni, iar restul de 5,6% sunt în mâinile altor investitori străini. Aproape 28,1% din acțiunile OMV Petrom se tranzacționează liber pe Bursa de Valori București.

Înființată în 2020, Jantzen Renewables a fost creată ca un spin-off al Jantzen Development. În prezent, compania se ocupă de dezvoltarea unei rețele de proiecte active care totalizează 2 GW de energie regenerabilă în România.